4 Aprilie 2007

Sindicatul Solidaritatea a hotarat amanarea grevei generale pana dupa Paste

Liderii sindicatului Solidaritatea de pe platforma Arcelor Mittal Galati, organizatie care nu a acceptat oferta salariala finala de 12% avansata de patronat, a decis, marti, sa amane data de declansare a grevei generale in combinat dupa Sarbatorile Pascale
„Am hatarat sa intram in greva generala dupa Paste. Consideram ca, in aceste zile sfinte, muncitorii trebuie sa stea alaturi de familiile lor, sa mearga la biserica si sa se impartaseasca, si nu sa strige si sa scandeze prin combinat”, a declarat, citat de NewsIn, presedintele coordonator al sindicatului Solidaritatea, Ilinca Diaconu. Aceasta a precizat ca membrii de sindicat vor fi informati, incepand de marti dupa-amiaza, cu privire la decizia luata de conducerea organizatiei muncitoresti, prin intermediul unor fluturasi imprastiati in toate uzilele combinatului.

Liderii Solidaritatea se vor reuni, din nou, dupa Paste, pentru a decide data la care declanseaza greva generala. „Miercuri, pe 11 aprilie, la ora 15:00, Consiliul de Conducere si Coordonare al sindicatului se va intalni pentru a stabili ziua de pornire a grevei generale. Notificarea ce trebuie transmisa administratiei combinatului cu 48 de ore inainte de inceperea grevei este scrisa, trebuie completata doar ziua”, a precizat Ilinca Diaconu.

Pana atunci, insa, liderii Solidaritatea vor continua actiunea de strangere de semnaturi de la muncitori, sindicatul avand nevoie de acordul a jumatate plus unu din propriii membri pentru a declansa protestul. in prezent, organizatia are 3.700 de semnaturi si mai are nevoie de aproximativ 400.

Sindicatul Solidaritatea, care inglobeaza peste 7.500 din cei aproape 15.000 de salariati ai combinatului siderurgic Arcelor Mittal Galati, a hotarat, in cadrul Adunarii Generale de pe 27 martie, sa declanseze greva generala, respingand astfel oferta salariala finala avansata de patronat, de 12%, acordata retroactiv de la 1 ianuarie 2007. Procentul a fost acceptat, insa, de celelalte trei forte sindicale negociatoare de pe platforma – Uniunea Teritoriala a Sindicatelor Libere-Cai Ferate Uzinale, Uniunea Sindicatelor Independente „Forum” si sapte sindicate uzinale afiliate la federatia sindicala FSS-Metarom – care au semnat, pe 23 martie, noul contract colectiv de munca al companiei siderurgice galatene, alaturi de administratie.

Izolat in demersul sau, sindicatul Solidaritatea cere acordarea unei cresteri salariale de 25% in 2007 sau majorarea salariului fiecarui angajat cu o suma neta de 100 de euro, cresterea primelor de sarbatori la 250 de lei si a primei de vacanta la 1.000 de lei, precum si majorarea sporului pentru week-endurile lucrate de la 25%, cat este acum, la 50% pentru ziua de sambata si respectiv la 100% pentru ziua de duminica. O alta revendicare importanta este acordarea unei cote de participare la profit de 10%, cota la care s-a renuntat prin protocol in 2002, la prima negociere a contractului colectiv de munca de dupa privatizarea combinatului.

Arcelor Mittal Galati are in jur de 15.000 de salariati. Pe langa aceasta unitate siderurgica, compania Arcelor Mittal mai detine in Romania combinatele de la Iasi, Roman si Hunedoara, precum si operatorul portuar Romportmet Galati.



Citeste si