Alfred Stern, 56 de ani, este începând de miercuri noul director general al grupului energetic austriac OMV, în locul lui Rainer Seele, informează APA, potrivit Agerpres.

În prima fază, Alfred Stern va prelua funcţia de preşedinte al comitetului executiv şi director general al OMV pentru o perioadă de trei ani, cu posibilitatea prelungirii pentru încă doi ani. Actualul preşedinte al comitetului executiv şi director general al OMV, Rainer Seele, a demisionat de comun acord marţi, 31 august 2021, din funcţia pe care o deţine în Comitetul executiv.

Începând din 2018, Stern a condus Borealis, divizia de produse chimice a OMV, şi era un succesor logic al lui Rainer Seele, cel care a iniţiat modificarea strategică de direcţie a grupului OMV spre petrochimie. În primăvara acestui an Stern a fost numit în fruntea noii divizii Chemicals & Materials creată de OMV după ce grupul austriac şi-a majorat participaţia la Borealis de la 36% până la 75%.

Rainer Seele este cel care a decis că potenţialul de creştere în viitor al OMV este în principal în sectorul chimiei, astfel că programata expansiune a producţiei de petrol şi gaze nu mai este urmărită ca un obiectiv strategic. Seele a fost criticat intens pentru decizia de a majora participaţia deţinută de OMV la Borealis, în special pentru preţul de 3,8 miliarde de euro plătit de OMV, care a fost considerat ca fiind mult prea mare. În replică, Seele a atras atenţia în repetat rânduri asupra potenţialului de câştig al Borealis iar cele mai recente cifre par să îi dea dreptate. În primul semestru al acestui an, Borealis a realizat un profit net de 821 milioane de euro, de aproape patru ori mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

OMV are o participaţie de 75% la Borealis, iar restul acţiunilor este deţinut de Mubadala, fondul suveran de investiţii din Emiratele Arabe Unite.

La finele lunii iulie, cu prilejul publicării rezultatelor pe primele şase luni, Rainer Seele se declara mândru că după mandatul său de şase ani numele şi imaginea grupului OMV "sună mult mai internaţional". În ceea ce priveşte divizia Petrom, Seele a apreciat că proiectul Neptun din Marea Neagră "este mai important ca niciodată" pentru perspectivele viitoare ale Petrom.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom; statul român, prin Ministerul Economiei deţine 20,64%, Fondul Proprietatea - 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

Sursa foto: OMV

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri