Afacerile cu gunoaie, în special cu cele importate, au ajuns să reprezinte un business foarte profitabil, estimat la aproape jumătate de miliard de euro, potrivit unei analize a Frames.

"De la materiale plastice, cauciucuri, metale, substanţe chimice, resturi de la şantiere de construcţie la haine, încălţăminte şi alte produse second-hand, sunt zeci de mii de tone de deşeuri importate anual şi care, pe fondul lacunelor legislative, transformă România într-o adevărată groapă de gunoi a Occidentului", arată analiza, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, 'Comerţul cu ridicata al deşeurilor şi resturilor' şi 'Comerţul cu amănuntul al bunurilor de ocazie' sunt cele mai folosite CAEN-uri sub care peste 3.000 de firme din România fac afaceri cu gunoaie. Analiza mai arată că este un business care a generat un interes tot mai mare în ultimii zece ani, "dovadă că numărul firmelor a crescut de la 1.333 în 2010 la 3.395 în 2020".

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului şi Ministerul Finanţelor, consultate de Frames, afacerile acestora au depăşit 425 milioane de euro în 2020 (2,09 miliarde lei), în creştere cu 175 milioane de euro (860 milioane de lei) faţă de 2016 (1,23 miliarde lei)."Şi profitabilitatea acestora a evoluat spectaculos, de la 47,3 milioane de lei în 2010 la 182,1 milioane lei în 2020", susţin autorii analizei.

Frames estimează că afacerile din acest sector vor atinge, în 2021, nivelul de 510 milioane de euro, evoluţie influenţată de reluarea activităţii economice după pandemia COVID, de creşterea inflaţiei şi focusul tot mai puternic pus, în ţările de origine, pe activităţile nepoluante.

"Vorbim de un business care a profitat de lacunele legislative şi care a adus în România cantităţi uriaşe de deşeuri, sub formă de 'produse second-hand' şi 'materie primă pentru reciclare'. Descoperirile recente făcute de autorităţi în Portul Constanţa, în localităţile limitrofe Bucureştiului şi celorlalte mari oraşe din ţară vin să confirme dimensiunea acestui business care a crescut exponenţial în ultimii ani'', conform analizei Frames.

Cercetarea mai arată că vârful cifrei de afaceri a fost atins în 2011, când firmele specializate raportau venituri de 736 milioane euro. Potrivit experţilor, o dovadă că multe dintre ele se ocupă exclusiv cu importul deşeurilor o reprezintă statistica, aceasta arătând că 3.303 din cele 3.395 de firme înregistrate legal au până la 10 angajaţi şi numai patru funcţionează cu mai mult de 100 de angajaţi.

"Reciclarea, gestionarea deşeurilor reprezintă doar o faţadă sub care multe dintre firme nu fac altceva decât să importe gunoaie şi să le depoziteze în diferite locuri din ţară. În România, industria reciclării, cu mici excepţii, există mai mult pe hârtie sau în spoturile publicitare. Prea puţine firme fac cu adevărat acest lucru, pentru acest proces necesită investiţii importante, iar profitabilitatea nu este una foarte mare'', afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

Potrivit sursei citate, o dovadă în plus a modului în care se face business în acest sector o reprezintă dimensiunea stocurilor, care a evoluat de la 234,7 milioane de lei în 2010 la 453,3 milioane lei în 2020. Altfel spus, multe dintre firme aduc deşeuri şi le stochează, fără să le valorifice ulterior.

Cele mai multe companii din acest sector activează în Bucureşti-Ilfov (382), Hunedoara (225), Cluj (159), Dolj (151), Bihor (126), Gorj (119), Timiş (117), Bistriţa-Năsăud (116), Mureş (113), Argeş (108), Buzău (107) şi Constanţa (87). Dincolo de datele oficiale, cele comunicate de companii la Ministerul Finanţelor, compania de consultanţă estimează că business-ul din sectorul gunoaielor ar fi, în realitate, la un nivel cel puţin dublu.

"Evaziunea fiscală în acest sector este una foarte mare, fapt confirmat de autorităţi. Subevaluarea transporturilor este o practică des întâlnită. În plus, pe lanţul de import al deşeurilor apar o mulţime de firme fantomă menite să facă pierdută urma acestora. Dovadă că, dintre cele 3395 de firme înregistrate legal, marea majoritate (2314) raportează afaceri de până în 100 de mii de lei. 721 au afaceri între 100.000 - 500.000 de lei şi numai 200 au afaceri de peste 1 milion de lei'', mai arată analiza.

Sursa foto: www.politiadefrontiera.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri