Retailerul scandinav de mobilă JYSK deschide, pe 7 octombrie, un nou magazin în Sibiu. Astfel, retailerul ajunge la o rețea de 107 magazine în România.

JYSK Sibiu Prima Shops este cel de-al treilea magazin inaugurat de JYSK în Sibiu. Cu o suprafață totală de 1250 metri pătrați. Noul magazin va funcționa de luni până sâmbătă între orele 10:00 – 20:00 și duminică între orele 10:00 – 18:00.

Odată cu deschiderea noului magazin, JYSK va oferi clienților reduceri de până la 75% la peste 2.000 de produse, printre care perne, plăpumi și saltele, o selecție de mobilier de interior, lenjerii de pat, prosoape, decorațiuni, mobilier pentru birou, perne decorative și pături, prosoape și covorașe de baie.

Ofertele speciale de deschidere vor fi valabile doar în magazinul JYSK Sibiu Prima Shops din Calea Șurii Mari în perioada 7 – 13 octombrie 2021.

„Următoarele luni vor fi pline pentru noi din punct de vedere al expansiunii, deoarece avem planificate mai multe deschideri, inclusiv în orașe noi, în care nu avem o prezența fizică în acest moment”, spune Iraida Paiuc, sales and marketing manager JYSK România și Bulgaria.

JYSK este un retailer de mobilă și decorațiuni interioare din Europa. Grupul desfășoară operațiuni în peste 50 de țări și numără un total peste 26.500 de angajați și peste 3.000 de magazine. JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent 106 magazine în România. Compania JYSK este deținută de familia fondatorului ei, omul de afaceri danez Lars Larsen, care are în portofoliu și alte companii, cu o cifră de afaceri anuală de 4,8 miliarde de euro. Cifra de afaceri JYSK este de 4,1 miliarde euro.

Sursa foto: JYSK România

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri