16 Aprilie 2007

Cemacon Zalau mizeaza pe un profit de cinci ori mai mare

Producatorul de blocuri ceramice Cemacon SA Zalau (CEON), listat pe Rasdaq, estimeaza un profit brut de 3,66 milioane lei (1,1 milioane euro), de circa patru ori mai mare decat anul trecut, deoarece si-a dublat capacitatea de productie, informeaza NewsIn

In 2006profitul brut afisat de companie a fost de 932.000 lei. Compania mizeaza in acest an pe o cifra de afaceri de 36,25 milioane lei (10,85 milioane euro), in crestere cu 48% fata de anul trecut. Investitiile sunt prevazute in acest an sa atinga nivelul de 2,13 milioane lei.

Cemacon Zalau a obtinut anul trecut un profit net de 717.000 lei (212.000 euro), de 3,5 ori mai mic decat in 2005, pe fondul investitiilor intr-o noua linie de productie care va dubla capacitatea de fabricare, a informat vineri compania. Noua linie de productie va fi lansata la sfarsitul lunii aprilie iar capacitatea de fabricare va fi in urma lansarii de peste 200.000 metri cubi de blocuri ceramice pe an.

Desi profitul a inregistrat o diminuare, afacerile companiei s-au mentinut in 2006, crescand usor cu 2,33% pana la 24,46 milioane lei (7,24 milioane euro), comparativ cu anul precedent cand cifra de afaceri a societatii a fost de 23,9 milioane lei.

Compania are un capital social de 7,33 milioane lei, divizat in 2,93 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 2,50 lei. Principalii actionari ai companiei sunt Ceramica SA cu 18,09%, casa de intermediere financiara Broker Cluj SA (BRK) cu 9,21%, Ceramica Service SA cu 6,80% si fondul de investitii Roemenie & Bulgarije Fonds NV cu 6,48%.

Actiunile societatii sunt tranzactionate la categoria de baza a pietei Rasdaq, sub simbolul CEON. Ultima zi de tranzactionare a fost in 6 aprilie, cand titlurile Cemacon au incheiat sedinta la 15,50 lei pe actiune, nivel la care capitalizarea companiei este de 45,43 milioane lei (13,6 milioane euro).



Citeste si