Compania de produse alimentare și băuturi Nestle vinde o parte din pachetul de acțiuni pe care le deținea la producătorul francez de cosmetice L’Oreal pentru 8,9 miliarde de euro. Această decizie va reduce un parteneriat de peste patru decenii între două dintre cele mai mari companii de bunuri de larg consum din Europa, scrie publicația Bloomberg.

Grupul Nestle, care produce cefeaua Nespresso, va vinde grupului francez de cosmetice un pachet de acțiuni de 22,3 pentru 400 euro fiecare. În urma acestei vânzări, participaţia deţinută de Nestle la L'Oreal va scădea de la 23,3% până la 20,1%. La rândul său, L'Oreal va anula acţiunile răscumpărate de la Nestle.

Cele două companii au fost blocate într-un parteneriat din 1974, un acord inițial înființat pentru a proteja compania L’Oreal de o posibilă naționalizare franceză. Vânzarea pune capăt mai multor ani de speculaţii, potrivit cărora Nestle îşi va diminua participaţia la L'Oreal, pe măsură ce directorul general Mark Schneider restructurează cel mai mare producător mondial de alimente.

Analiștii consideră că această schimbare este bună pentru ambele companii, deoarece reduce expunerea Nestle la L’Oreal, care în prezent este supraevaluată, în timp ce pentru L'Oreal răscumpărarea acţiunilor deţinute de Nestle permite menţinerea controlului în mâinile familiei Bettencourt Meyers, celălalt mare acţionar de la L'Oreal.

„Este o nouă etapă în programul de transformare a Nestle demarat de Mark Schneider. Întrebarea este dacă aceasta este o singură tranzacţie sau începutul unei faze de ieşire din acţionariatul L'Oreal de către Nestle, care va continua în următorii ani", a spus Martin Deboo.

Este pentru prima dată când Nestle își reduce participația din 2014, când a vândut un pachet de 8% din acțiunile grupului francez pentru 6 miliarde euro. Pentru L’Oreal, este cea mai mare tranzacție a companiei vreodată.

Nestle este o companie de produse alimentare şi băuturi din lume, este prezentă în 189 de ţări din întreaga lume. Cele peste 2.000 de branduri ale Nestle includ nume precum Nescafe, Nespresso, Maggi şi Nido.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri