Prin actuala investiție de 40 de milioane de euro, Iulius Mall va avea cea mai mare suprafață de retail din nordul țării, de peste 65.000 mp.

IULIUS este prezent de peste 13 ani în Suceava, cu peste 10 milioane de vizite anual, din întreaga regiune. Extinderea va avea o suprafață de 14.000 mp închiriabili, sub forma unui retail park, cu acces direct din exterior, dar conectat și cu mall-ul. Alți 10.000 mp existenți din Iulius Mall Suceava vor fi reconfigurați și reamenajați. În total, Iulius Mall Suceava va avea peste 65.000 mp, odată cu extinderea urmând să concureze cu orașe precum Iași, Timișoara, Cluj-Napoca sau Constanța.

„Sunt 13 ani de când întreaga regiune de nord a țării găsește în Iulius Mall Suceava o destinație pentru întreaga familie, un loc de întâlnire, socializare, distracție, dar și unul unde să îți faci cumpărăturile și unde găsești servicii cotidiene.”, a declarat Eduard Marcu, Shopping Center Manager Iulius Mall Suceava.

Noi branduri fashion renumite și o zonă de parc

Extinderea va oferi publicului un nou mix de branduri de modă internaționale, aduse în premieră în regiune, locații de tip drive-thru, magazine și servicii cu acces direct din exterior, inclusiv ale antreprenorilor și producătorilor locali, dar și o zonă de relaxare și promenadă, cu restaurante și cafenele tematice și terase în aer liber. Totodată, proiectul va cuprinde și servicii medicale, într-un spațiu individual.

Noua dezvoltare va integra și o zonă verde și pietonală de aproximativ 10.000 mp, amprentă a proiectelor realizate de IULIUS, care va aduce o infuzie de natură și un spațiu pentru evenimente în aer liber, completând oferta de entertainment deja existentă la Iulius Mall Suceava.

Odată cu extinderea, zona va beneficia de o remodelare urbană, fiind modernizate intrările în proiect, accesele pietonale și conexiunile rutiere. La accesibilitatea proiectului vor contribui aproape 800 de noi locuri de parcare, care vor duce la o capacitate totală de peste 2.150 de spații de garare, precum și noi facilități pentru transportul electric, alternativ și cel public.

În prezent, inițiativa este în stadiu de obținere a avizelor pentru autorizare. Începerea lucrărilor de construcție este estimată pentru a doua parte a acestui an, iar finalizarea investiției va fi la sfârșitul anului 2023.

Sursa foto: Iulius Mall

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri