După procesul de rebranduire prin care a trecut recent, celebra rețea de socializare își rebranduiește, mai nou, și echipa, numindu-și personalul "metacolegi".

"Ce faci, metacolega?", s-ar putea auzi, probabil, zilele acestea, pe culoarele companiei Meta, dacă angajații ar vorbi română. Chiar și în limba engleză, însă, realitatea este aceeași: conducerea companiei a decis că angajații se vor numi, de acum înainte, "metacolegi", transmite publicația Verge, citată de Gizmodo.

Mark Zuckerberg, fondatorul companiei, cunoscută până nu demult ca Facebook, a și postat, de altfel, pe pagina sa de socializare, o explicație privind acest nume, spunând că "este vorba despre responsabilitatea pentru succesul nostru colectiv și pentru noi înșine, în calitate de colegi. Este vorba despre a avea grijă de compania noastră, pe de o parte și unii de ceilalți, pe de alta".

Iar asta nu este tot. Conform aceleiași surse, pe culoarele Meta se promovează valori noi. Sau, mai bine zis se rebranduiesc cele vechi, urmând modelul redenumirii companiei. Astfel, sloganul "să ne mișcăm rapid" devine "să ne mișcăm rapid împreună", "fii îndrăzneț" devine "construiește lucruri extraordinare", în vreme ce "fii direct și respectă-ți colegii" devine doar... "fii deschis".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri