27 Aprilie 2007

Flamingo estimeaza un profit net de 200.000 lei, pentru 2007

Compania Flamingo International intentioneaza sa obtina un profit net de 200.000 lei la sfarsitul anului 2007, jumatate din rezultatul net estimat pentru intreg grupul, de 400.000 lei, a informat compania intr-un comunicat transmis catre Bursa de Valori Bucuresti.

"In cursul anului 2007 Flamingo mizeaza pe o crestere a afacerilor datorita programului de extindere pe care il avem. Vom deschide 10 noi magazine cu o suprafata de peste 20.000 metri patrati", a declarat pentru NewsIn Dragos Simion, vicepresedintele Flamingo International.

Cifra de afaceri estimata de Flamingo International pentru anul in curs este de 142 milioane lei, cu 26% mai mica decat anul trecut.

Flamingo International SA a afisat pe 2006 o pierdere de 22,75 milioane lei, din cauza consolidarii grupului dupa preluarea companiei Flanco, dupa ce in anul precedent compania a obtinut un profit de opt milioane lei. Cifra de afaceri a companiei a scazut cu 6,3% pana la 193,7 milioane lei fata de anul anterior, cand a afisat afaceri de 206,8 milioane lei.

Capitalul social al companiei este de 77,9 milioane lei, divizat in 779 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei. Actiunile sale se tranzactioneaza la categoria a doua a Bursei de Valori Bucuresti si au incheiat sedinta de joi la 0,3650 lei ceea ce dus la o capitalizare de 284,35 milioane lei.



Citeste si