Cinci companii farmaceutice au plătit grosul amenzilor date anul trecut de această autoritate, fiind sancționate pentru ”limitarea şi, chiar, întreruperea aprovizionării pieţei româneşti cu imunoglobuline”.

Consiliul Concurenței a publicat raportul de activitate pentru anul 2021, un an în care instituția a dat amenzi în valoare totală de 407 milioane lei (82,73 milioane euro). Nu este totuși cel mai mare volum al amenzilor date de această autoritate; în 2011, Consiliul Concurenței a împărțit amenzi de peste 1,24 miliarde lei, dintre care peste 891 de milioane au fost aplicate companiilor petroliere acuzate de încheierea unei unei înţelegeri anticoncurenţiale privind eliminarea de pe piață a unui sortiment de benzină. Trebuie menționat că, între timp, amenzile respective au fost reduse cu procente între 20 și 23% prin decizii definitive ale Instanței Supreme.

Potrivit legii, amenzile date de Consiliul Concurenței pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri, însă pot fi și atacate în justiție.

Companii farmaceutice, amendate cu aproape 71 de milioane de euro

În 2021, cea mai mare amendă - 353.393.694 lei (aproximativ 71 milioane euro) - a fost dată de Consiliul Concurenței către cinci companii farmaceutice (Baxalta Gmbh, Elveția, CSL Behring Gmbh, Germania, Biotest AG, Germania, Kedrion Spa, Italia, Octapharma AG, Elveția) furnizoare de imunoglobuline și alte medicamente derivate din plasmă umană, precum și asociația reprezentativă a sectorului producătorilor de terapii cu proteine plasmatice – PPTA (Belgia) pentru ”limitarea şi, chiar, întreruperea aprovizionării pieţei româneşti cu imunoglobuline”.

Citește și: Controale la benzinăriile din România, după isteria prețului la carburanți. Amenzile de până acum depăşesc 612.800 lei

O amendă de 30 milioane lei a fost dată Delgaz Grid SA pentru ”abuz de poziție dominantă pe piața serviciilor conexe distribuției de gaze naturale”. Cu 13,4 milioane lei au fost amendate cinci companii din domeniul producției și/saucomercializării ouălor de consum din România (Toneli Holding SA, Avicola Lumina SA, Avicola București SA, Albatros Gold SRL, Super Eggs SRL), precum și asociația administrată de acestea ”pentru coordonarea politicilor comerciale referitoare la livrările de produse pe piață, cu scopul de a crește artificial prețurile produselor sau cel puțin de stopare a scăderii prețurilor”.

Amendă pentru ”fixarea prețurilor” la restaurantele de pe Otopeni

De asemenea, cu 6,9 milioane lei au fost amendate șase companii (Dnata Catering SRL, Food and Beverages Management SRL, Trotter Management SRL, City Cafe Express SRL, RBK Property Management SRL, Primero Business Consulting SRL - în prezent, Land of Util Tehnology SRL) care oferă servicii de alimentație publică (food & beverage) în incinta Aeroportului Internațional Henri Coandă București ”pentru fixarea prețurilor”.

De asemenea, la sfârşitul anului 2021, Consiliul Concurenţei avea în derulare 37 de investigaţii privind posibila încălcare a Legii concurenţei, din care peste jumătate vizează înțelegeri de tip cartel, și 18 anchete sectoriale/studii/analize, dintre care 11 au fost declanşate în 2021.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri