Inspectorii pentru protecţia consumatorilor au verificat operatorii economici din centrul comercial Promenada şi, în urma neregulilor constatate, au aplicat amenzi contravenţionale de peste 200.000 lei, patru avertismente şi au dispus măsura complementară de oprire temporară a prestării de servicii pentru 11 comercianţi, informează marţi
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Potrivit unui comunicat, instituţia a întreprins, pe 20 iunie, o amplă acţiune de verificare a modului în care sunt respectate drepturile consumatorilor şi, implicit, drepturile acestora de către operatorii economici din centrul comercial Promenada, situat în sectorul 1 al Capitalei. Sub coordonarea vicepreşedintelui ANPC, Mihai Culeafă, echipele de control ale Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Bucureşti-Ilfov au verificat comercianţi de produse alimentare, nealimentare şi prestatori de servicii care activează în mall-ul bucureştean, conform Agerpres.ro.

"Din punct de vedere profesional, sunt, poate, unul dintre cei mai tineri comisari. Astăzi stăpânesc multe dintre abilităţile colegilor mei cu atribuţii de control. Le sunt alături pentru a mă asigura că sunt toţi la adăpost de ceea ce ar putea reprezenta tentativa unora de a-i face 'să închidă ochii'. Noile staţii de emisie-recepţie arată operatorilor economici că degeaba 'sună un prieten'. Este momentul să se înţeleagă că mai bine pui mâna pe burete, pe mop, pe lege, decât să pui mâna pe telefon. Mă recalific profesional în comisar, pentru că îmi place ceea ce fac şi îmi place ce pot face pentru alţii", a declarat Culeafă.



Comisarii au controlat 46 de operatori economici şi, în urma neregulilor constatate, au aplicat, până în acest moment, amenzi contravenţionale în valoare de peste 200.000 lei, patru avertismente şi au dispus măsura complementară a opririi temporare a prestării de servicii pentru 11 comercianţi.



Printre abaterile de la legislaţia specifică protecţiei consumatorilor se numără: comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depăşită, utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate corespunzător (cu lichide scurse şi resturi alimentare, cu urme de rugină, vopsea exfoliată şi chederele depreciate, rupte), utilizarea unor materii prime fără etichete cu elemente de identificare şi caracterizare, astfel încât să se poată stabili conformitatea acestora, precum şi fără data limită de consum, depozitarea produselor alimentare direct pe pavement, utilizarea în bucătărie a unor ustensile deteriorate, veselă cu grad ridicat de uzură, lipsa informării, în lista meniu, asupra riscurilor previzibile reprezentate de ingredientele cu potenţial alergen, lipsa informării consumatorilor cu privire la produsele ce provin din produse congelate, nerespectarea regimului de temperatură reglementat în lege pentru păstrarea produselor alimentare, comercializarea unor produse nealimentare cu deficienţe de etichetare (fără traducerea etichetelor în limba română şi fără a avea înscrisă denumirea şi adresa importatorului/producătorului) şi fără a avea certificate de garanţie, acolo unde este cazul, echipamente de joacă rupte/deteriorate, ceea ce prezintă pericol de accidentare, inadvertenţe între preţul de la raft al produselor/serviciilor şi cel de la casa de marcat, utilizarea, la un salon spa a unui mobilier deteriorat/exfoliat, paturi neigienizat/urme de uzură, prosoape rupte, utilizarea unor tuburi de vopsea de păr desigilate, fără a avea menţionată pe ambalaj data deschiderii şi a unora expirate, comercializarea unor produse posibil contrafăcute care poartă numele unor branduri cunoscute, utilizarea echipamentului incomplete, pentru angajaţi, în spaţiul de lucru.



Verificările operatorilor comerciali din mall-ul Promenada sunt în curs.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri