Holcim România a achiziționat General Beton România, unul dintre cei mai importanți jucători locali din piața producerii și comercializării de betoane, tranzacția primind aprobarea autorității de concurență din România

General Beton România a raportat la finalul anului trecut o cifră de afaceri de aproximativ 33 de milioane de euro și are aproximativ 160 de angajați. Compania a înființat prima stație de betoane în Timișoara, în anul 1998, fiind vorba despre o stație ecologică, o noutate pentru zonă la acel moment. Ulterior, și-a continuat extinderea stațiilor și consolidarea portofoliului de produse.

„General Beton România SRL este un astfel de exemplu, este o afacere de succes, cu tradiție și experiență de peste 24 de ani pe piața din România, alături de care avem un parteneriat durabil, fiind și unul dintre clienții Holcim. Investim atât în extinderea operațiunilor noastre, prin achiziția General Beton, dar și în creșterea capacităților de producție existente prin investiții majore în fabricile Holcim și Somaco.

Ca parte a angajamentului «Net Zero», avem aprobate proiecte care vizează producerea de energie verde, reducerea emisiilor de CO2, precum și creșterea gradului de valorificare energetică a deșeurilor drept combustibili alternativi în fabricile noastre de ciment”, a declarat, ]ntr-un comunicat remis redacției, Bogdan Dobre, CEO Holcim România & Market Head Moldova.

General Beton România S.R.L este unul dintre cei mai importanți jucători locali din piața producerii și comercializării de betoane, cu o vastă experiență și expertiză de peste 24 de ani în România, deținând în prezent un număr de 8 stații de betoane în principalele orașe din România. De asemenea, General Beton România SRL este unul dintre clienții alături de care Holcim România a construit o colaborare durabilă de-a lungul anilor.

Rețeaua de stații de betoane Holcim România va ajunge la 27 unități. Stațiile de betoane se află în județele Arad, Constanța, Iași, Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Oradea, Ploiești, Satu Mare, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

Grupul de companii Holcim România include Holcim România (două fabrici de ciment în Câmpulung și Aleșd, o stație de măcinare, 27 stații de betoane, trei stații de agregate, două stații de lianți speciali și trei terminale de ciment), Somaco Grup Prefabricate (cinci fabrici de prefabricate și una de BCA) și Geocycle România (trei puncte de lucru pentru pre-tratarea deșeurilor).

Sursa foto: Holcim România

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri