Constructorii ar trebui să crească salariile angajaţilor, în condiţiile în care 80% dintre aceştia sunt plătiţi cu salariul minim, consideră ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

Guvernul a adoptat forma finală a ordonanţei de modificare a Codului fiscal, care prevede, printre altele, diminuarea plafonului pentru care se acordă facilităţi în construcţii şi industria alimentară, de la 30.000 de lei la 10.000 de lei, începând cu data de 1 august 2022.

"80% din salariaţii din construcţii sunt la această facilitate. Cred că ar fi bine şi din partea constructorilor să facă un efort în interiorul facilităţii între 3.000 şi 10.000 să ridice un pic salariile muncitorilor. Repet, 80% dintre muncitorii din construcţii sunt plătiţi cu salariul minim de 3.000 de lei. 3.000 de lei în 2022 nu sunt egali cu 3.000 de lei din 2018. Şi să nu uităm un lucru: statul decontează aceste cheltuieli prin investiţiile pe care le face. Şi aş vrea să finanţăm cheltuielile din construcţii pentru investiţiile statului şi ale autorităţilor locale şi să păstrăm forţa de muncă în ţară, iar facilităţile să vizeze realizarea unei Românii dezvoltate", a completat oficialul guvernamental.

Retail jobs

El a fost întrebat de jurnalişti de ce va fi aplicată această măsură de la 1 august, în condiţiile în care firmele din sector se tem că vor rămâne fără forţă de muncă.

"Această măsură a fost pentru salariul minim, nu pentru cele superioare. Să păstrezi un plafon de 30.000 cu facilităţi fiscale în condiţiile în care salariul mediu în România este de 6.300 de lei este incorect. Atunci am scăzut acest plafon la 10.000 de lei", a răspuns Câciu.

El a amintit că facilitatea privind acordarea salariului minim de 3.000 de lei în construcţii a fost introdusă în anul 2018.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri F