30 Septembrie 2022

Reclamații la ANPC din partea firmelor: ce spune șeful instituției despre o posibilă includere a persoanelor juridice în atribuții



Una dintre problemele antreprenorilor este aceea că nu pot sesiza Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, așa cum este în cazul persoanelor fizice, în momentul în care au probleme cu bunurile sau serviciile pe care le achiziționează. Prezent în studioul Wall-street 360, Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, a vorbit despre acest aspect, dând de înțeles că vrea pentru moment să rezolve toate problemele consumatorilor persoane fizice, ca mai apoi să ia în considerare extinderea către persoane juridice.

Ordonanța nr.21/1992, actualizată la data de 27/12/2008 precizează că „Statul, prin mijloacele prevăzute de lege, protejează cetăţenii în calitatea lor de consumatori, asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse şi servicii, informării lor complete despre caracteristicile esenţiale ale acestora, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici incorecte, participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori.”

Aceași lege descrie drept consumator „orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.”

Așadar, legislația actuală nu le permite firmelor să sesizeze direct ANPC O încercare de a modifica legislația a fost proiectul înregistrat pe 10 octombrie 2020 la Senat de către deputatul Rădulescu Dan Răzvan. Aceasta prevedea ca firmele să poată sesiza direct ANPC în cazul în care au problemele cu achiziția, paragraful din legea inițială urmând a fi modificat în formula următoare:

„consumator - orice persoană fizică, grup de persoane fizice constituite în asociafii, care actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale, persoana juridica in calitate de client final, adica de cumparator care achiziționeaza un bun sau serviciu in scopul utilizarii sale in forma achizitionata, si nu a recomercializarii sau prelucraii sale, daca valoarea bunului sau a serviciului nu depășește 5000 de lei TVA inclus.”

Însă, proiectul legislativ nu a avut un parcurs bun, fiind clasat pe data de 30 decembrie 2020.

Întrebat despre o posibilă schimbare în viitor a ANPC, în așa fel încât să poată primi plângeri și din partea persoanelor juridice, Horia Constantinescu a dat de înțeles că în prezent nu ar exista infrastructura necesară, instituția fiind preocupată de a reuși să acopere plângerile semnalate de persoanele fizice.

”Ar trebui lămurite lucrurile acestea pentru că înțeleg să nu intervenim unde îți cumperi un echipament sau ceva destinat activitățiile tale comerciale. Însă, dacă cumperi un bun pe care-l distribui sau este în folosința și spre siguranța angajaților tăi, acela este consumatorul. Cumva ar trebui echilibrate lucrurile. Dar haideți să ajungem să acoperim ce putem face acum”, adaugă Horia Constantinescu în cadrul emisiunii Wall-street.ro.



Citeste si