Un nou raport Global ESG Monitor (GEM) dezvăluie aspecte legate de raportările de Mediu, Societate și Guvernanță (ESG) publicate de 350 de corporații din întreaga lume. Multe dintre acestea continuă să nu dezvăluie informații extrem de sensibile pentru public – dar există și exemple bune.

Global ESG Monitor 2022 analizează 625 de rapoarte ESG publicate de 350 de companii incluse în indicii a 10 burse majore de valori de pe cele mai relevante patru piețe continentale – Europa, SUA, Asia și Australia. Însă sunt puține corporațiile care se apropie de scorul maxim de 100, așa cum e acesta definit de GEM Assay™, modelul analitic deținut și folosit de Monitorul GEM. Cel mai ridicat scor la nivel global în raportarea non-financiară este de 90, iar cel mai scăzut, de 7.

GEM este lider mondial în analiza transparenței raportărilor ESG și publică anual acest document, ce analizează raportările ESG în Europa, America de Nord, Asia și Australia.

Companiile europene stau cel mai bine la transparența ESG

Marile companii europene dau tonul la nivel global în ceea ce privește transparența ESG. Nouă din cele mai bine plasate 12 companii sunt din Europa, iar trei din Asia. Compania cu cel mai mare scor – implicit cu cea mai transparentă comunicare ESG – este gigantul energetic italian Enel SpA, urmat de Iberdrola (cel mai mare producător mondial de energie eoliană) și de CRH (materiale de construcții).

Comparând transparența raportărilor ESG pe cele patru zone continentale, punctajul mediu corporativ este de 66 din 100 în Europa, 56 din 100 în Asia și 53 din 100 - atât în Statele Unite cât și în Australia. În practică, marile companii știu cum să se ajute pe ele însele în raportări, prin folosirea mai multor standarde, metodologii și cadre de lucru diferite. Potrivit Global ESG Monitor 2022, 96% dintre companiile analizate fac referire la cadre de lucru și standarde în rapoarte, cu o medie de 9,1 cadre de lucru menționate.

Diversitatea de gen rămâne o provocare

Diversitatea de gen reprezintă un aspect-cheie în Obiectivele de Dezvoltare Sustenabil. La nivel global, diversitatea de gen in management și consilii de administrație este cea mai bine reprezentata în Statele Unite, cu 90% dintre companii având diversitate de gen în structurile de conducere și doar 10% având o componență exclusiv masculină. În Europa, structurile de conducere sunt in procent de 12% exclusiv masculine și 88% mixte; în Australia, 28% exclusiv masculine și 72% de ambele genuri; structurile din Asia încheie clasamentul, cu 57% structuri de conducere exclusiv masculine și 43% având și femei în componență.

Citeste si:
SAF-T - TOT ce trebuie să știi despre raportarea obligatorie la ANAF
SAF-T - TOT ce trebuie să...

Este de menționat faptul că proporția medie masculin-feminin este cea mai echilibrată în Europa – 50% - 50%. Aceeași proporție e mult mai dezechilibrată în restul regiunilor, unde doar 33% dintre membrii structurilor de conducere sunt femei (în SUA și Australia), respectiv 20% (în Asia).

Raportările ESG nu pun în lumină lanțurile de aprovizionare

„Noi suntem curați - iar ce fac furnizorii noștri nu e responsabilitatea noastră” - astfel de mesaje erau un refren comun al companiilor care încercau să se distanțeze de parteneri controversați de pe lanțul lor de aprovizionare. Acest fapt s-a schimbat deoarece companiile, în special cele mari, au o influență uriașă asupra furnizorilor și celorlalți parteneri de pe lanțul de distribuție și-și exercită autoritatea pentru a îmbunătăți situația.

Citeste si:
Electrica a achiziționat compania din spatele proiectului...
Electrica a achiziționat...

Monitorul GEM 2022 arată însă că cele mai multe companii nu reușesc să furnizeze informații adecvate despre furnizorii lor. În Europa, o majoritate simplă (52%) dezvăluie măcar localizarea geografică a furnizorilor, în timp ce numai 36% dintre cele australiene, 29% dintre cele nord-americane și 24% dintre cele asiatice fac acest lucru. Publicarea altor informații despre furnizori este cel puțin precară, foarte puține dintre companiile studiate publicând informații despre numărul total al furnizorilor, sau numărul plăților efectuate către aceștia.

Raportările privind combaterea muncii copiilor sau a muncii forțate ridică semne de întrebare

Lanțurile și circuitele globale pe care funcționează economia lumii fac necesar, pentru marile companii, să-și asume un rol în a pune capăt acestor forme de exploatare în muncă. Monitorul GEM 2022 prezintă o situație mai mult decât sumbră în aceste aspecte:

Citeste si:
Corporațiile caută tot mai des cursuri integrate de formare pentru...
Corporațiile caută tot mai...

În timp ce 72% dintre companiile listate la burse europene dezvăluie în rapoartele ESG riscul de incidență a muncii forțate, obligatorii sau a folosirii copiilor pe lanțul economic, doar 54% dintre companiile nord-americane, 51% dintre cele asiatice și 36% dintre cele australiene fac acest lucru. Și mai grav - în Europa, 60% dintre companii își fac publică strategia de combatere a folosirii muncii copiilor sau a altor forme de exploatare. Mai puțin de o treime dintre companiile din SUA (27%), Asia, (27%) și Australia (26%) fac acest lucru. Rămâne de văzut dacă marile companii vor aborda mai serios aceste probleme și dacă Monitorul GEM 2023 va arăta îmbunătățiri ale situației.

Auditarea nu e încă o practică obișnuită sau o obligație

Auditarea are scopul de a consolida încrederea într-o companie. Doar 68% dintre companii furnizează voluntar câteva garanții privind informațiile publicate printr-un audit. Auditul cu garanții limitate este, în continuare, cel mai comun (88 din 35 de raportări auditate indică și nivelul de audit).

Citeste si:
De ce legea anti-LGBT din Ungaria îngrijorează și România
De ce legea anti-LGBT din...

Companiile europene se pregătesc pentru auditare sporită întrucât propunerea Directivei Comisiei Europene privind Raportarea Sustenabilității Corporative (EC CSRD) vizează introducerea unor norme pan-europene privind garantarea limitată a informației despre sustenabilitate, cu scopul ca aceste informații să aibă un nivel rezonabil de acuratețe și transparență pe viitor.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri