14 Decembrie 2022

Zara, profituri nete în creștere cu 24% în primele nouă luni din 2022



Gigantul spaniol Inditex, proprietarul magazinelor Zara, a raportat miercuri o creştere de 24% a profitului net în primele nouă luni, până la 3,1 miliarde de euro, graţie unor vânzări mai mari dar şi majorării preţurilor, transmite Reuters citat de Agerpres.

Cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din lume a precizat că în perioada februarie-octombrie a acestui an, vânzările sale online au înregistrat o creştere de 19% comparativ cu perioada similară a anului trecut, un ritm care depăşeşte estimările analiştilor. În plus, începând din primăvară, Inditex a majorat preţurile cu cel puţin 5% ca măsură preventivă faţă de presiunile inflaţioniste de pe mai multe pieţe.

În aceste condiţii, veniturile generate de Inditex în perioada februarie-octombrie au crescut cu aproape o cincime în ritm anual până la 23,1 miliarde de euro, iar profitul operaţional (EBITA) a crescut şi el cu o cincime până la 6,5 miliarde de euro.

"În contextul actual dificil, aceste rezultate reflectă în mod clar soliditatea modelului nostru unic de business", a declarat directorul general de la Inditex, Óscar García Maceiras. Pe lângă Zara, Inditex deţine şi lanţurile de magazine Massimo Dutti, Pull & Bear, Bershka, Stradivarius şi Oysho.



Citeste si