15 Decembrie 2022

Oltenii au un nou McDonald’s la care pot merge: investiție de 10 milioane de lei și 70 de persoane angajate



Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, își extinde rețeaua națională prin deschiderea restaurantului cu numărul 95, la Târgu Jiu. Restaurantul de tip Drive-Thru este situat pe Strada Termocentralei nr. 17, în apropierea centrului comercial Shopping City Târgu Jiu. Valoarea totală a investițiilor se ridică la peste 10 milioane de lei.

Printre facilitățile restaurantului se numără ecranele digitale amplasate pe linia de Drive, precum și cele 6 kiosk-uri digitale, care le permit clienților să consulte meniul și să lanseze comenzi rapid, să plătească contactless sau cu cardul bancar și să scaneze cu ofertele disponibile prin aplicația McDonald’s.

Astfel, aceștia pot scana codul QR disponibil în secțiunea MyM Rewards din aplicația de mobil, pentru a aduna puncte de loialitate. Punctele pot fi transformate ulterior în produse și alte surprize oferite din partea casei.

„Ne bucurăm să putem susține comunitatea locală, prin crearea a 70 de locuri de muncă, cu ocazia deschiderii”, a declarat Paul Drăgan, Director General Premier Restaurants România.

Restaurantul dispune de un spațiu cu 95 de locuri în interior și 96 de locuri pe terasă.



Citeste si