Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor, iar în urma discuţiilor, părţile au agreat majorarea valorii tichetelor de masă la 35 de lei începând cu 1 august 2023 şi la 40 de lei începând cu 1 ianuarie 2024.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, la Palatul Victoria a avut loc prima reuniune a Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social coordonată de premierul Marcel Ciolacu, pe agendă regăsindu-se mai multe teme de interes pentru partenerii sociali.

Reprezentanţii Guvernului, ai sindicatelor şi patronatelor au agreat majorarea valorii tichetelor de masă începând cu 1 august 2023 la 35 de lei, iar începând cu 1 ianuarie 2024 la 40 de lei. În perioada imediat următoare vor fi aprobate, la nivelul Guvernului, actele normative pentru aplicarea acestei decizii.

Creşterea nivelului de trai, reducerea inflaţiei, asigurarea stabilităţii economice, deschiderea mai multor apeluri de proiecte finanţate prin cadrul financiar multianual 2021-2027 au fost, de asemenea, pe agenda discuţiilor între reprezentanţii Guvernului şi partenerii sociali.

"Îmi doresc să începem de astăzi un dialog deschis cu sindicatele şi patronatele asupra deciziilor importante pe care le vom lua în perioada următoare. Guvernarea noastră este despre economie şi reforme în beneficiul oamenilor. Este evident faptul că trebuie să ne încadrăm în deficitul bugetar asumat de statul român pentru ca România să beneficieze de fondurile europene care îi vor asigura stabilitatea economică. Vom menţine liniile stabilite prin bugetul de stat şi vom îndeplini angajamentele asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, important instrument de reforme şi investiţii pentru ţara noastră. În acelaşi timp, aşa cum ne-am angajat, vom veni în continuare cu măsuri pentru reducerea inflaţiei astfel încât să închidem acest an cu o rată a inflaţiei cu o singură cifră, iar pentru anul viitor avem o viziune sustenabilă şi predictibilă de susţinere a economiei şi de creştere a nivelului de trai. Sunt teme extrem de importante asupra cărora ne vom consulta permanent cu partenerii sociali", a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Consultările Guvernului cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor vor continua, atât în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, cât şi la nivelul ministerelor.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri