Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Cluj - cel care instrumentează reclamațiile referitoare la platforma online iabilet.ro, la nivelul întregii țări, începând din luna mai 2023 – a desfășurat o acțiune de control la operatorul economic care administrează platforma, se arată într-un comunicat. În urma verificărilor, iabilet.ro a primit o amendă de 55.000 lei din cauza unor practici comerciale incorecte.

Cele 124 de reclamații primite de la consumatori, în perioada mai 2023-martie 2024, au semnalat nerambursarea contravalorii unora dintre biletele achiziționate pe platforma iabilet.ro, pentru spectacole care au fost anulate. În urma neregulilor constatate după verificare, comisarii CJPC Cluj au aplicat următoarele sancțiuni:

  • Amenzi contravenționale în valoare de 55.000 lei;
  • Propunerea încetării practicii comerciale incorecte, fapt care a dus la emiterea de către președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a unui ordin de încetarea acestor practici, prin dispunerea restituirii integrale a sumelor achitate pentru evenimentele anulate la solicitarea consumatorilor, indiferent de termen.

Abaterile de la legislație întâlnite de echipa de control au fost:

  • Nerestituirea comisioanelor către consumatori, în cazul anulării unor spectacole și a rambursării contravalorii biletelor achitate, ceea ce constituie o practică comercială incorectă
  • Ținând cont de cele precizate pe site, consumatorii sunt obligați să accepte condițiile din termenii generali, fără să aibă posibilitatea de a alege altă variantă, chiar în cazul unui termen foarte scurt de dcizie, sub presiunea termenilor și condițiilor impuse și fără a avea posibilitatea de a alege în cunoștință de cauză, ceea ce implică un timp insuficient pentru a-i studia, fiind obligați să-și le asume, prin bifarea în procesul de achiziționare a biletului
  • Transmiterea în spațiul public a unor informații false sau inducerea în eroare sau posibilitatea inducerii în eroare a consumatorul mediu, astfel încât acesta să fie determinat sau susceptibil a fi determinat să ia o decizie de tranzacționare, pe care altfel nu ar fi luat-o, având în vedere disponibilitatea sau artiștii consacrați din promovarea aferentă evenimentului, care îl determină pe consumator să tranzacționeze achiziționarea biletului.

Din datele furnizate de operatorul economic, în perioada 2021-2023, au fost anulate 1.440 de spectacole, respectiv 70.703 bilete deja vândute, în valoare totală de circa 7.675.000 lei. De asemenea, în primele două luni ale anului 2024, au fost anulate alte 106 spectacole.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri