În contextul în care grija pentru sănătate și prevenția ocupă, încă, locuri secundare în țara noastră, din ce în ce mai mulți angajatori încep să ofere, pe lângă beneficiile extrasalariale deja cunoscute, așa cum sunt abonamentele medicale, și programe de screening personalizate. În cadrul acestora, angajații pot fi consultați direct la locul de muncă, fără a fi nevoie să se deplaseze la un cabinet medical. Un astfel de program a fost desfășurat de Mega Image alături de REGINA MARIA, fiind consultați 1.200 de angajați din 12 județe din țară.

  • 1.200 de angajați Mega Image din 12 județe au beneficiat de screening mamar, ecografie abdominală și tiroidiană la locul de muncă, cu ajutorul caravanelor REGINA MARIA;
  • Au existat angajați care au făcut pentru prima oară în viață o ecografie;
  • În ultimii ani, REGINA MARIA a desfășurat peste aproape 40.000 de screening-uri alături de partenerii săi din zona corporate;
  • În medie, 17% dintre rezultatele angajaților care au participat în ultimii ani la astfel de programe au avut parametri de sănătate modificați, procentul demonstrând încă o dată importanța unor astfel de acțiuni.

Cele mai grave boli nu au simptome decât atunci când ajung într-un stadiu avansat și, în anumite cazuri, tratamentul ajunge să fie în zadar. Screeningul rămâne soluția prin care astfel de boli pot fi depistate la timp, înainte să se agraveze și să conducă la complicații serioase. Alături de companiile din România, de mai bine de 7 ani de zile, derulăm ample programe de screening, care includ investigații anuale de prevenție și care reprezintă un pas important pentru verificarea stării de sănătate a pacientului. Împreună cu partenerul nostru Mega Image, am desfășurat deja trei campanii de screening și pot spune că rezultatele sunt cel puțin impresionante. Am descoperit pacienți care au efectuat pentru prima oară în viață o ecografie”, a declarat Andreea Minuță, Director Executiv al Diviziei de abonamente REGINA MARIA.

Cea mai recentă inițiativă a vizat toți angajații Mega Image. Dintre aceștia, 1.200 de colegi au ales să se înscrie în program și au beneficiat de screening mamar, ecografie de abdomen și tiroidă direct la locul de muncă, prin caravanele mobile REGINA MARIA, care s-au deplasat în țară la sediile retailer-ului.

”În Mega Image suntem preocupați permanent de sănătatea colegilor noștri, în primul rând pentru că ne pasă de starea lor de bine, apoi pentru că de sănătate sunt legate direct performanța și productivitatea în muncă. De asemenea, credem în prevenție și în rolul esențial al acesteia pentru a depista din timp afecțiuni care astfel pot fi tratate mai ușor. În cadrul acestei inițiative, desfășurate alături de REGINA MARIA, am avut colegi, chiar trecuți de 40 de ani, care au făcut pentru prima dată o astfel de investigație. Pot spune că aceasta a fost una din cele mai de succes inițiative pe care le-am avut, toate locurile fiind ocupate în timp record”, a declarat Ileana Alexandru, Vicepreședinte în cadrul departamentului de Resurse Umane al Mega Image.

Cu o experiență de peste 7 ani în campanii de screening derulate în 93 % din județele țării, Regina Maria este partenerul de sănătate preferat de companiile din România în proiectele de prevenție. În ultimii ani, s-au efectuat aproape 40.000 de screeninguri. 70% dintre screeninguri pot fi realizate la sediile companiilor, prin caravanele mobile, de-a lungul timpului s-au estimat aproximativ 350 zile de campanii la sediile clienților.

Astfel de programe rămân cu atât mai importante cu cât, dincolo de faptul că mulți români își neglijează monitorizarea stării de sănătate în lipsa unor simptome vizibile, la nivel mondial se remarcă și o creștere a numărului persoanelor din ce în ce mai tinere diagnosticate cu boli grave. Mai mult decât atât, la nivelul programelor de screening efectuate de REGINA MARIA în ultimii ani, a fost înregistrată o rată a modificărilor parametrilor de sănătate, în medie, de 17%, în astfel de cazuri fiind necesare investigații suplimentare. Procentul demonstrează încă o dată importanța prevenției și a desfășurării de programe de screening.

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri