3 Decembrie 2007

Tender isi face o firma in Austria pentru managementul companiilor energetice

Vulcan International, companie care va fi lansata la inceputul lui 2008, va asigura din martie 2008 managementul firmelor din Grupul Energetic Tender si va avea o echipa formata din specialisti austrieci pe piata de profil, a declarat sambata Ovidiu Tender, presedintele Grupului Tender.

"Am luat aceasta decizie, de a cauta specialisti pe piata externa, pentru ca diferitele alegeri pe care le-am facut din randul specialistilor romani au dovedit ca nu am reusit sa-i gasesc pe cei mai potriviti pentru managementul unor afaceri din grup", a spus Tender, citat de NewsIn, in cadrul conferintei de prezentare a rezultatelor si strategiei de dezvoltare a Vulcan SA.

Compania Vulcan International Gmbh Viena va fi infiintata in ianuarie 2008 si va deveni operationala in martie 2008. Noua companie va asigura managementul afacerilor Grupului Energetic Tender, din care fac parte Vulcan Bucuresti, FECNE, Nuclearmontaj, Nuclearmontaj International si UPRUC.

De asemenea, Vulcan International va analiza posibile achizitii pe piata pe care le-ar putea efectua.
Din viitoarea echipa Vulcan International, formata in cea mai mare parte din specialisti austrieci, va face parte si Ionel Marchis, in prezent membru in consiliul de administratie de la Vulcan.

Vulcan Bucuresti este detinuta in proportie de 71,06% de Grupul Energetic Tender, prin transferul de la Tender SA a prezentului pachet.



Citeste si