11 Iulie 2008

David Lechleiter, GSK: Tintim locul 5 in topul distribuitorilor pharma

Pentru cea de-a doua jumatate a acestui an, GSK Romania isi propune, prin intermediul diviziei de distributie Europharm Distributie, atingerea unei cote de piata de 7-8%din piata locala, fata de 5-6% cat are in prezent, ceea ce ar insemna clasarea in primi 5 distribuitori de pe plan local.

“In prima jumatate a acestui, a GSK a inregistrat cresteri de peste 60% , mult peste cresterea pietei, atingand valoarea de 170 mililioane de lei (48 milioane de euro), iar pana la sfarsitul anului estimam atingerea cifrei de 400-500 de milioane de lei, pentru a urca astfel pana pe locul 5 in topul distribuitorilor din Romania”, a declarat David Lechleiter, vicepresedinte si director general al GSK Romania.

Tot in prima jumatate a acestui an, vanzarile GSK au crescut cu 7-8% mentinandu-se in ritmul de crestere al pietei.”Pe divizia de farmaceutice ne propunem o crestere de 8% in comparatie cu 2008”, a mai spus acesta care considera ca in prezent piata farmaceutica din Romania este una foarte competitiva.

GSK activeaza in Romania cu mai multe divizii, cea de farmaceutice care cuprinde atat productia fabricii de la Brasov achizitionata in 1998, precum si importurile, si cea de distributie, prin Europharm Distributie. “In cea de-a doua jumatate a acestui an vom incepe distributia de Paroxetina, un antidepresiv, care va fi exportat in peste 80 de tari, iar incepand din 2009, noul produs va majora cu 50% productia fabricii brasovene”, a spus Lechleiter.

Principalele state in care compania britanica va exporta medicamentul produs la Brasov vor fi Marea Britanie, Italia, Franta, Germania, India, Brazilia sau China.

Pe 10 iulie, a avut loc lansarea unui nou produs GSK in Romania, Avamys, medicament indicat in tratamentul rimitei alergice. “In perioada 2008-2009, vom mai lansa circa 6 noi produse pe piata locala”, a mai afirmat reprezentantul GSK, companie care a terminat anul trecut cu o cifra de afaceri de 137,5 milioane de euro.



Citeste si