19 Septembrie 2008

KazMunaiGaz s-a imprumutat 2,5 mld. dolari pentru a cumpara Rompetrol

KazMunaiGaz PKOP, o divizie a firmei energetice de stat KazMunaiGaz, a contractat un imprumut sindicalizat in valoare de 2,5 miliarde dolari, pentru a refinanta achizitia grupului Rompetrol, a anuntat KazMunaiGaz in cadrul unui comunicat, informeaza Reuters.

"Scopul imprumuturlui este de a refinanta creditul punte de 3,1 miliarde dolari contractat anterior pentru preluarea unei participatii de 75% in cadrul Rompetrol Group", mai arata comunicatul. Creditele punte reprezinta imprumuturi pe termen scurt, acordate companiilor pana la gasirea unei surse sigure de finantare.

Operatiunea a fost organizata de Royal Bank of Scotland, The Bank of Tokyo - Mitsubishi UFJ, Barclays Capital, Credit Suisse International, Deutsche Bank AG, Societe Generale, Sumitomo Mitsui Banking Corp si WestLB AG, anunta NewsIn.

Grupul petrolier kazah a raportat, marti, o crestere a profitului net cu 154% in primul semestru, la 147,5 miliarde tenge (1,2 miliarde dolari), pe fondul scumpirii petrolului la nivel global.



Citeste si