28 Octombrie 2008

NNDKP a recuperat prejudiciul Remar Pascani la Curtea Internationala de Arbitraj de la Paris



Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a reusit sa obtina recuperarea prejudiciului pentru Remar Pascani SA in cadrul procesului cu Schneider Fahrzeug und Containertechnik GMBH desfasurat in fata Curtii Internationale de Arbitraj de la Paris, a anuntat casa de avocatura.

Potrivit NNDKP, prejudiciul a rezultat din neplata marfurilor livrate si penalitati de intarziere, ambele sume privind compania germana Schneider Fahrzeug und Containertechnik GMBH. Solutia data in acest pentru acest proces, care a durat un an si jumatate, sustinuta de NNDKP si incuviintata de Tribunalul Arbitral reprezinta o premiera fata de situatiile anterioare.

Tribunalul Arbitral a acceptat punctul de vedere sustinut de NNDKP, potrivit caruia procedura trebuie sa se desfasoare atat in limba germana (limba contractului) cat si in limba engleza, respectiv faptul ca dreptul aplicabil arbitrajului nu va fi dreptul niciunei parti (nici dreptul roman, dar nici dreptul german) implicate, ci va fi dreptul international ce rezulta din Conventia Internationala asupra contractelor de vanzare internationala de marfuri (Conventia Natiunilor Unite). Anterior se considera ca procedura se deruleaza in limba contractului iar dreptul aplicabil este cel al uneia dintre parti.

Echipa dedicata acestui proces, coordonata de Madalin Niculeasa, a alocat peste 100 de ore gestionarii acestui litigiu.

Departamentul Litigii din cadrul NNDKP a reprezentat pe parcursul acestui an clienti in peste 250 de dosare de litigii. Departamentul Litigii al casei de avocatura NNDKP a fost infiintat in anul 2001, in prezent fiind cel mai puternic pe piata de profil din Romania si clasat pe prima pozitie in topul ghidurilor legale internationale Chambers Europe si European Legal 500.

Echipa NNDKP este formata din 14 parteneri, 23 asociati seniori si peste 75 de asociati care acopera ariile de drept corporatist, fuziuni si achizitii, privatizare, dreptul concurentei, drept bancar si financiar, piata de capital, proprietate intelectuala, litigii, tranzactii imobiliare, achizitii publice, drept fiscal, dreptul mediului, dreptul muncii si imigrare.

NNDKP are in prezent o echipa de peste 100 de avocati si birouri la Bucuresti, Timisoara si Brasov.



Citeste si