29 Iulie 2005

Piata serviciilor stomatologice creste...cu pasi marunti

Daca in Romania anilor '90 domeniul stomatologic nu era atat de dezvoltat, acum a devenit indispensabil. Pretentiile au crescut, iar evolutia acestor tipuri de servicii a fost una buna, deoarece romanii au inceput sa ceara calitate, siguranta si confort.

Tara noastra sufera inca la capitolul educatie sanitara, iar sistemul legislativ este neperformant, insa lucrurile se pot inversa, datorita rigorilor impuse de catre Uniunea Europeana in vederea integrarii.

Piata serviciilor stomatologice, slab dezvoltata

Concurenta in sectorul clinicilor private stomatologice la ora actuala este relativ slaba, din cauza costurilor foarte mari pe care le implica infiintarea si dezvoltarea acestui sector.

La aceasta ora nu exista afilieri, asociatii de profesionisti grupati intr-un network, francize etc, ci numai firme mijlocii, care sunt reprezentate prin doua maxim trei cabinete intr-un oras, fara o prezenta regionala puternica si cu atat mai putin nationala .

Toate schimbarile din domeniul serviciilor stomatologice sunt corelate cu evolutia economiei din tara noastra, astfel ca putem spune ca de evolutia economica este legata si dezvoltarea acestui sector.

Investitie pe termen lung, profit modest pe termen scurt

Cresterea numarului de investitii straine si al nivelului general al veniturilor va duce la consolidarea acestei piete in maxim 2 - 3 ani , astfel ca investitia va fi pe termen lung, iar profitul modest pentru moment.

Pentru a fi in top trebuie sa ai in dotare echipamente de ultima generatie, iar costurile de intretinere a acestora se ridica la aproape un sfert din totalul veniturilor.

Piata romaneasca poate fi usor comparata cu cea europeana, in ceea ce priveste nivelul preturilor materialelor din acest domeniu, numai ca, in Romania, produsul finit este vandut de la 10 pana la 50 de ori mai ieftin, provenienta materialelor fiind Elvetia, Germania, Franta, Italia, SUA etc.

Cabinetele stomatologice nu isi cunosc publicul-tinta

In acest moment, foarte putine din totalul cabinetelor de pe piata romaneasca isi cunosc "targetul"cu adevarat,si anume modul cum pacientii isi fundamenteaza decizia de a cumpara astfel de servicii, gusturile si preferintele lor.

Pentru a putea sa convingi oamenii din cat mai multe segmente de piata, trebuie sa ai un raport pret-calitate foarte bun.

Nivelul de educatie al pacientului este mediu spre mare, iar lucrurile evolueaza in favoarea cosmeticii dentare.

Este de luat in considerare faptul ca au aparut multe societati care ofera finantare din ce in ce mai avantajoasa pentru nevoile personale; acestea inteleg foarte bine necesitatile clientilor si intermediaza cu success tranzactiile intre furnizori si cumparatori.

Secretul este sa-i cercetezi atent si sa estimezi cat mai bine, luand chiar modelele economice din afara tarii. Acest lucru poate reprezenta cheia succesului pentru afacerea ta in domeniul serviciilor stomatologice.



Citeste si