10 Noiembrie 2008

Velvet Cafe va investi 3 mil. euro in cafenelele Pascucci din Romania



Velvet Cafe, compania care detine master-franciza brandului Pascucci adus din Italia, vizeaza deschiderea a 12 cafenele pana in 2011 in Romania, investitia totala fiind de circa trei milioane de euro, au declarat reprezentantii companiei.

Investitia companiei in prima cafenea Pascucci de pe piata locala, situata in zona Dorobanti din Bucuresti si care dispune de o suprafata de aproximativ 250 de metri patrati, s-a ridicat la 600.000 de euro, potrivit reprezentantilor Velvet Cafe, operatorul marcii Pascucci in Romania.

Acestia mai spun ca vizeaza extinderea retelei prin deschiderea a 12 locatii Pascucci in Romania in urmatorii ani, investitia estimata fiind de trei milioane de euro. Compania vizeaza atat spatiile din centrele comerciale cat si locatiile stradale.

"Cea de-a doua cafenea Pascucci pe care o vom inaugura va fi tot in Capitala, la inceputul lunii aprilie 2009, in cadrul unui centru comercial din Militari. Tot pentru anul 2009 am programat si extinderea retelei in provincie, in Arad si Constanta, iar pentru 2010 vizam sa deschidem si prima cafenea Pascucci din Cluj", a declarat Adriana Matei, reprezentantul companiei care detine master-franciza brandului adus din Italia.

Potrivit acesteia, odata cu deschiderea cafenelei, va incepe si distributia de cafea Pascucci in reteaua Ho.Re.Ca, in toate cele patru sortimente principale: classic espresso blend, mild espresso blend, golden sack espresso blend si decaffeinated blend, potrivit NewsIn.

Prima cafenea Pascucci a fost deschisa in urma cu cinci ani la Rimini, iar in prezent reteaua a ajuns la circa 120 de cafenele in Hong King, Seul, Bangalore, Ankara, Moscova, Riga, Copenhaga, Londra, Malaga, New York etc.



Citeste si