12 Noiembrie 2008

Proprietarul Alro Slatina ar putea reduce productia de aluminiu din Romania in 2009

Grupul siderurgic Vimetco NV (fost Marco), actionarul majoritar al Alro Slatina si Alum Tulcea, a anuntat miercuri ca si-ar putea reduce productia de aluminiu din Romania cu 65.000 tone in 2009, pe fondul reducerii cererii, potrivit Reuters, citat de NewsIn. Cea mai mare reducere a productiei grupului va fi in China, cu 95.000 tone in 2009.

Grupul Vimetco NV - cu capitaluri rusesti, inregistrat in Olanda si listat la Londra - controleaza industria romaneasca a aluminiului, detinand Alro Slatina si Alum Tulcea.

Astfel, Vimetco detine 84,19% din actiunile companiei Alro Slatina, iar Fondul Proprietatea detine 9,93% din capital. Alro, companie listata la Bursa de valori Bucuresti, are o valoare de piata de 2,55 miliarde lei (674 milioane euro), la pretul de inchidere de marti, de 3,58 lei.

Vimetco controleaza capacitati de productie a aluminiului in China si Romania care totalizeaza 680.000 de tone pe an. Anul trecut, Alro Slatina a vut o productie de circa 283.000 tone. Uzina Alum Tulcea este inchisa din februarie 2007, motivul invocat fiind retehnologizarea.



Citeste si