14 Noiembrie 2008

MiniMax Discount va deschide patru magazine pana la Craciun prin investitii de 4 mil. euro

MiniMax Discount va inaugura pana la finele anului, patru magazine noi, in judetele Arges, Iasi, Cluj si Brasov, in care va investi aproximativ patru milioane euro.

Retailerul de discount va opera astfel pana la Craciun o retea de 20 de magazine sub brandul MiniMax. Noile unitati ce urmeaza a fi deschise se afla in Turda, judetul Cluj, Stefanesti, judetul Arges, Pascani, judetul Iasi si Victoria, judetul Brasov.

"Am inceput anul optimisti si il inchidem cu obiectivele indeplinite, inregistrand prin expansiunea spre vestul, si de-acum si estul tarii, o dezvoltare a companiei la nivel national. Cunoastem bine profilul consumatorului din localitatile de 10.000 de locuitori si ni s-a confirmat ca acestea ofera posibilitati de dezvoltare pe termen lung. Fiecare dintre noile unitati implica o investitie de 750.000 euro", a declarat directorul general al companiei miniMax Discount, Rainer Exel.

Fiecare magazin MiniMax va avea o suprafata de vanzare de 1.000 mp, sase case de marcat si 80 de locuri de parcare. Oferta de produse cuprinde 1.700 de articole si anume fructe si legume, carne proaspata, mezeluri, produse lactate, produse congelate, alimente de baza, bauturi, tutun, spirtoase, cosmetice si detergenti, produse de uz casnic, precum si articole nealimentare.

MiniMax Discount promoveaza inclusiv sortimentul de marci proprii dezvoltate in parteneriat cu furnizori locali: Ecomax - vopsea lavabila, Montan - preparate din carne/mezeluri, Steiner - bere, Blitz - sucuri carbonatate, Minim - branzeturi/cascaval, Maxim - orez, Mini - malai, faina, Minilact - produse lactate (iaurt, sana, kefir, smantana, unt) si Sorina - ulei de floarea-soarelui.

MiniMax Discount este o companie romaneasca ce a intrat pe piata in primavara lui 2005. Administratia centrala a companiei se afla in Bucuresti, unde dispune de un depozit de 15.000 metri patrati, pentru a face fata deservirii intregii retele. Compania opereaza 16 magazine la nivel national, iar reprezentantii acesteia vizeaza deschiderea a peste 100 de magazine in toata tara.



Citeste si