17 Noiembrie 2008

Alro Slatina, profit net in scadere cu 22% la noua luni



Producatorul de aluminiu Alro Slatina (ALR) a avut un profit net de 292,8 milioane lei (80,4 milioane euro) in primele noua luni, cu 22% mai mic decat cel din aceeasi perioada a anului trecut, ca urmare a comprimarii cu 5% a cifrei de afaceri, au spus reprezentantii companiei.

In primele trei trimestre ale anului trecut, Alro Slatina obtinuse un profit net de 376,2 milioane lei.

Compania a atras venituri totale de 1,74 miliarde lei (478,02 milioane euro) in intervalul ianuarie-septembrie 2008, cu 2,27% mai mult decat in intervalul echivalent din 2007, cand acestea s-au cifrat la 1,7 miliarde lei. Costurile totale din primele noua luni s-au ridicat la 1,4 miliarde lei (384,6 milioane euro), depasindu-le cu 11,1% pe cele din perioada similara a anului trecut, care au fost de 1,26 miliarde lei.

Afacerile Alro Slatina s-au comprimat cu 4,8% in primele trei trimestre din 2007, la 1,52 miliarde lei (417,58 milioane euro), comparativ cu cele din primele noua luni ale anului trecut, de 1,6 miliarde lei.

Compania are un capital social de 356,89 milioane lei, divizat in 713,78 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 0,50 lei. Actionarul principal al Alro este grupul Vimetco NV (fost Marco), care controleaza circa 84,19% din actiunile companiei. Fondul Proprietatea are o participatie de 9,93%.

Miercuri, grupul siderurgic Vimetco NV (fost Marco), actionarul majoritar al Alro Slatina si Alum Tulcea, a anuntat ca si-ar putea reduce productia de aluminiu din Romania cu 65.000 tone in 2009, pe fondul reducerii cererii.

Ulterior, Alro a precizat ca nu a luat inca o decizie finala in legatura cu reducerea productiei, anuntata de actionarul sau majoritar.

Alro Slatina are o capitalizare de 2,069 miliarde lei (542,7 milioane euro), conform cotatiei de 2,90 lei/actiune, stabilita in sedinta anterioara a Bursei.



Citeste si