19 Noiembrie 2008

OMV Romania: Criza economica va afecta vanzarile de carburanti din Romania



Vanzarile de carburanti vor creste anul urmator cu numai 3-5%, fata de cresterea de 10% inregistrata in 2008, din cauza crizei economice, a declarat directorul general al OMV Romania, Rainer Schlang.

"De asemenea, vanzarile companiei vor fi in crestere, insa nu la fel de mult precum anuntasem cu un an in urma. Si asta din cauza situatiei economice mondiale, din cauza crizei. Ca masura de siguranta, noi ne vom concentra pe calitatea serviciilor, vom introduce servicii noi", a precizat Rainer Schlang.

Potrivit acestuia, pentru OMV, in Romania, situatia este mai buna decat in Bulgaria sau Serbia, anunta NewsIn.

Rainer Schlang a mai spus ca 90% din carburantii comercializati in statiile OMV vin de la Petrom, iar restul de 10% de la Rafinaria Schwechat din Austria.

Totodata, compania va construi doua trambuline de sarituri cu schiurile, la Rasnov si Sacele, a afirmat project manager OMV Move&Jump, Christian Moser.

"Suma alocata acestei investitii este confidentiala. Va fi un proiect pe care il facem in cooperare cu Federatia Romana de Schi-Biatlon, cu autoritatile locale, cu statul roman. In 2009, vom incepe construirea acestor trambuline. In mod normal, dureaza opt luni pentru construirea unei trambuline. Speram ca peste un an sa avem prima trambulina functionala", a precizat Christian Moser.

OMV a lansat campania "Sustine zborul spre performanta!", in cadrul programului "OMV Move&Jump", prin care isi propune sa sustina tinerii talentati din Romania in practicarea sariturilor cu schiurile. Grupul a mai lansat astfel de proiecte in Austria, Cehia si Slovenia.

OMV Romania Mineraloel este prezenta in Romania din 1998 si este o sucursala a grupului austriac OMV.
OMV Romania are 77 de statii, care reprezinta o cota de piata de 9% in sectorul distributiei de carburanti.



Citeste si