17 Februarie 2009

Wawel Romania: 53% dintre romani vor cumpara ciocolata mai scumpa in 2009



Consumul de ciocolata din Romania nu va scadea in 2009 ca urmare a actualului context economic, 76% dintre participantii la un studiu al companiei Wavel declarand ca nu sunt influentati de criza financiara in alegerea sortimentelor de ciocolata. In plus, 53% dintre romanii cu venituri medii spre superioare vor opta in favoarea ciocolatei scumpe, de o calitate superioara.

Piata de ciocolata din Romania este in continuare dominata de cicolata cu lapte, sortimentele de ciocolata amaruie, cu un continut ridicat de cacao fiind preferate de tot mai multi consumatori (30-40%).

”In acest sens, Wawel aduce in Romania, in premiera, ciocolata premium cu 90% continut de cacao”, declara Narcis Costache, country manager Wawel Romania.

Potrivit studiului, segmentul pralinelor inregistreaza o crestere constanta, consumatorii orientandu-se catre combinatii cu lichior de oua (48%), jeleu (27%), cirese (11%), menta (9%) si castane (5%).

“Se arata, de asemenea, dorinta consumatorilor de a testa lucruri noi, cat mai naturale, 77% dintre acestia declarandu-se in favoarea produselor vegetale, cum ar fi jeleurile din fructe cu cicolata neagra sau prunele in cicolata. 76% dintre respondenti nu vor cumpara mai putina ciocolata din cauza crizei”, adauga Narcis Costache.

Studiul a fost realizat in perioada ianuarie-februarie 2009, pe un estantion de 100 de persoane, reprezentative la nivelul intregii tari, din categoria Esomar AB+ (venituri medii si peste, educatie superioara) si are o marja de eroare de sub 3%.

Wawel este unul dintre cei mai mari producatori de ciocolata din Polonia. Compania are sediul in Cracovia si este specializata in producerea si vanzarea unei game largi de produse din ciocolata-dulciuri fara zahar, compozitii si retete speciale, cum ar fi cele cu crema din lichior de oua, crema de castane, ciocolata cu 90 % continut de cacao sau prune confiate in ciocolata.

In prezent, Wawel are puncte de desfacere in Europa, Asia, Orientul Mijlociu si America de Nord.

Compania a inregistrat in 2007 o cifra de afaceri de 100 de milioane de dolari, valoarea pentru 2008 situandu-se in jurul sumei de 110 milioane de dolari.

Printre obiectivele pe plan local in 2009 se numara integrarea in marile retele de retail si cash&carry, precum si in toate magazinele reprezentative din orasele cu peste 10. 000 de locuitori.

Totodata, compania vizeaza atingerea unei cote de minim 1% din piata totala de ciocolata, echivalentul a 8-10% din sectorul premium. Valoric, acest target se traduce in vanzari de aproximativ 2,5-3 milioane de euro.



Citeste si