8 Februarie 2005

Vanzari in rate, cu 'cantec'

Dupa acordarea de credite "doar cu buletinul", lanturile de magazine au gasit inca un slogan care sa atraga clientii care stiu mai putine lucruri despre achizitionarea produselor in rate: creditarea fara a percepe dobanda si comisioane. Potrivit unei reclame difuzate pe posturile de televiziune la ore de maxima audienta, magazinele Flanco acorda astfel de credite pentru o serie de produse. Reclama informeaza si despre nivelul dobanzii anuale efective (DAE), care este si ea tot 0%. In magazine, cumparatorul afla ca oferta este valabila numai pentru doua produse, la creditele rambursate in 12 luni. Acestea sunt un televizor cu diagonala de 55 cm, sunet stereo, tub si ecran normal, al carui pret este de 8.388.000 lei, iar valoarea ratei lunare este de 699.000 lei, respectiv o masina de spalat a carei viteza de centrifugare este de 800 rotatii/minut, cu 16 programe, in valoare de 11.988.000 lei, rata fiind de 999.000 lei pe luna.

'Dobanzile sunt incluse in pret'

Specialistii afirma, insa, ca dobanzile sunt incluse in pretul de pe raft. "Poti acorda credit cu dobanda zero daca incluzi dobanda in pret", ne-a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. Potrivit acestuia, dobanzile publicitate de magazinele care vand in rate este "problema ANPC si a viitoarei structuri ce va autoriza si controla intermediarii si comerciantii, potrivit unei HG ce va fi publicata. Lucrarile la acest act normativ sunt avansate". Intrebat daca bancile vor putea "descoperi" in curand acest sistem revolutionar de creditare, Vasilescu a raspuns: "Este exclus. Banii sunt masa, iar dobanda este pretul banilor; pretul nu poatre fi inclus in masa. In magazine, este un pret in care e inclusa si dobanda. La banci, dobanda este obligatorie. Nu poti sa dai credite fara dobanda; vom vedea in banci si dobanzi si comisioane si taxe".

Flanco, firma de caritate?

Reprezentantii Flanco au refuzat sa explice cum reusesc sa vanda produse in rate fara sa perceapa dobanda si «au aruncat pisica» in ograda firmei care intermediaza acordarea creditelor - Credisson. Presedintele acesteia, Florin Andronescu, spune ca in cazul produselor vandute in rate cu DAE in valoare de 0%, "Flanco nu face profit". "Este o oferta speciala in conditiile in care volumul dobanzilor si comisioanele sunt subventionate de retaileri (Flanco) cu furnizorul produsului sau produselor. (...) E un produs sacrificat din punct de vedere al marjei de profit".



Citeste si