18 Mai 2009

Alro Slatina: Profit in scadere cu 77% in primele trei luni



Producatorul de aluminiu Alro Slatina a obtinut un profit net de 27,33 milioane lei (6,4 milioane euro) in primul trimestru al anului, cu 77% mai mic decat cel din aceeasi perioada a anului trecut, dupa ce veniturile sale s-au redus cu o treime.
In primele trei luni ale anului trecut, Alro afisase un profit net de 118,05 milioane lei. Compania a atras venituri totale de 375,04 milioane lei (87,9 milioane euro), in coborare cu 33% fata de intervalul echivalent din 2008, cand s-au cifrat la 565,96 milioane lei.

In schimb, cheltuielile totale au scazut cu 18,3%, intr-un ritm mult mai lent, la 347,71 milioane lei (81,5 milioane euro), in contextul in care la finele primelor trei luni din 2008 acestea erau de 425,65 milioane lei, anunta NewsIn.

In primul trimestru al acestui an, afacerile companiei s-au cifrat la 389 milioane lei (91,18 milioane euro), in scadere cu 22,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand se cifrau la 502,28 milioane lei.

Pentru anul 2009, Alro Slatina estimeaza scaderea profitului net la 22,02 milioane dolari, de peste patru ori sub nivelul inregistrat in 2008, anticipand scaderea veniturilor de 2,2 ori.

Conducerea Alro Slatina a anuntat vineri ca a inceput un program de disponibilizare, prin care vor fi concediati 493 de angajati, pana in luna iulie. Angajatii in cauza vor beneficia de salarii compensatorii.

Compania are un capital social de 356,89 milioane lei, divizat in 713,78 milioane de actiuni, cu valoarea nominala de 0,50 lei. Actionarul majoritar al Alro este grupul Vimetco, inregistrat in Olanda, controlat de omul de afaceri rus Vitali Masitski.



Citeste si