2 Iulie 2009

Discount de criza: Cumperi tigla si primesti panouri solare la pret redus



Lindab Romania, filiala locala a grupului suedez Lindab, care activeaza in domeniul materialelor de constructie, incearca sa contracareze declinul vanzarilor inregistrat in trimestrul intai, prin oferirea unor discounturi de 30% in iulie.
Reducerea se aplica insa pentru un anumit sistem de invelitori din tigla metalica, care cuprinde si jgeaburile si burlanele aferente.

Pe langa discount, cumparatorii invelitorilor primesc si o reducere de 15% pentru un sistem solar Baxi.

Lindab Romania si distribuitorul de centrale termice Baxi Romania au semnat in martie un parteneriat, in baza caruia, filiala locala a grupului suedez Lindab, asigura sisteme pentru fixarea panourilor solare Baxi pe acoperisuri.

La randul sau, distribuitorul de centrale termice va oferi servicii de consultanta si de training pentru montatorii Lindab. Parteneriatul cu Lindab este unul dintre factorii importanti ai strategiei Baxi de a-si creste vanzarile de panouri solare cu 30% in 2009.

Distribuitorul de centrale termice a vandut anul trecut panouri si sisteme solare in valoare de 126.000 de euro , la o cifra de afaceri totala de 5,7 milioane de euro.

In primele doua luni ale anului, vanzarile Baxi Romania au scazut cu 10%. Pentru 2009, compania mizeaza pe o cifra de afaceri de 5,2 milioane de euro, in scadere cu aproape 10% fata de 2008

Pe de alta parte, grupul suedez a inregistrat afaceri de 63 milioane de euro anul trecut in Romania, fata de o cifra de afaceri de 66,7 milioane de euro in 2007.



Citeste si