10 Noiembrie 2009

Concurenta: Campionii nationali din energie ar putea fi greu de reglementat



Reorganizarea agentilor economici de stat din domeniul energiei contine premisele realizarii unor operatiuni de concentrare economica, este de parere Consiliul Concurentei, referitor la proiectul Guvernului de a reorganiza producatorii de energie electrica si termica in subordinea Ministerului Economiei.
Conform prevederilor legale, operatiunile de concentrare economica sunt supuse controlului si trebuie notificate Consiliului Concurentei pentru analiza compatibilitatii lor cu un mediu concurential normal, se precizeaza intr-un comunicat depresa emis de autoritate.

“Infiintarea unor <<campioni nationali>> in domeniul energiei poate conduce la consolidarea sau dobandirea unor pozitii dominante pe anumite piete corelat cu oportunitatea de a creste preþurile si cu facilitarea accesului la informatii sensibile despre concurenti. De aceea, este esential ca operatiunile de concentrare economica sa nu fie puse in aplicare inainte de emiterea unei decizii de catre Consiliul Concurentei, partile implicate putand lua numai acele masuri care nu sunt ireversibile si nu modifica definitiv structura pietei”, explica Bogdan Chiritoiu (foto), presedintele Consiliului Concurentei.

Potrivit comunicatului emis de CC, legislatia in domeniu prevede ca, in cazul in care concentrarile sunt susceptibile sa conduca la restrangerea, inlaturarea sau denaturarea semnificativa a concurentei pe piata romaneasca sau pe o parte a acesteia, pot fi autorizate daca partile dovedesc indeplinirea cumulativa a trei conditii:

a) concentrarea va contribui la cresterea eficientei economice, ameliorarea productiei, distributiei, progresului tehnic sau cresterea competitivitatii la export.
b) efectele favorabile compenseaza efectele nefavorabile ale restrangerii concurentei.
c) de avantajele rezultate beneficiaza intr-o masura rezonabila cu consumatorii, in special prin preturi reale mai reduse.

“In vederea asigurarii unei structuri cu adevarat functionale a pietei producerii si comercializarii angro de energie, este esential ca diferitele strategii de reorganizare sa aiba in vedere atat asigurarea unui numar cat mai mare de producatori concurenti si a unor piete bine dezvoltate si lichide, cat si punerea in practica a unor mecanisme detaliate, care sa preintampine folosirea in mod abuziv a unor posibile pozitii dominante pe piata. Ideea ca se vor putea disciplina ex-post niste structuri cu putere considerabila de piata este periculoasa, aceasta putere fiind greu de contracarat prin reglementari” a mai adaugat Chiritoiu.

Afla care este cea mai recenta investigatie demarata de Consiliul Concurentei.





Citeste si