26 Februarie 2010

Ambitiile Oltchim pentru 2010



Combinatul chimic Oltchim din Ramnicu Valcea estimeaza pentru acest an un profit net de 8,5 milioane lei, dupa ce anul trecut a inregistrat pierderi de 234 milioane lei, potrivit proiectului privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe 2010 al companiei.
De asemenea, compania si-a planificat pentru 2010 venituri totale de 2,73 miliarde lei si cheltuieli totale de 2,72 miliarde lei, potrivit NewsIn.

Cheltuielile pentru investitii ar urma sa atinga 406,6 milioane lei, iar cele cu personalul - 151,9 milioane lei, in conditiile in care combinatul se asteapta ca numarul angajatilor sa ajunga la 4.125 de persoane la sfarsitul anului.

Oltchim Ramnicu Valcea este cea mai importanta unitate din industria petrochimica din Romania, lider in Europa Centrala si de Est la PVC, soda caustica, polioli si plastifianti.

Societatea are ca actionar majoritar statul roman, prin Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri (54,79%), iar PCC SE Duisburg Deu detine aproape 12,16% din actiuni. Titlurile Oltchim sunt tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti, la categoria I, sub simbolul OLT.




Citeste si