20 Mai 2010

Aton Transilvania isi mareste echipa de vanzari



Compania Aton Transilvania, parte a holdingului german Aton GmbH, prezenta pe piata romaneasca din anul 2006, cu investitii in agricultura de 20 mil. euro angajeaza 10 agenti de vanzari, continuand astfel procesul de recrutare demarat la sfarsitul anului trecut. In ultimele sase luni compania a recrutat 65 de persoane, in sectorul de specialisti si middle management.
“Fluxul continuu de angajari este sustinut de redeschiderea Morii Carani si de activitatile intense din agricultura. Una dintre conditiile cerute aplicantilor este experienta intr-o companie multinationala: sase luni pentru activitatea in strainatate sau doi ani intr-o companie straina care opereaza pe teritoriul Romaniei. Dorim sa lucram cu persoane care au avut acces si la alte culturi de lucru“, a declarat Paul Milata, CEO Aton Transilvania.

In cadrul procesului de recrutare, in urma selectiei de CV-uri, candidatii sustin interviu telefonic, alte doua interviuri fata in fata, completate de o verificare a referintelor din CV, in cazul specialistilor si a aspirantilor la posturi de conducere.

In prezent, compania are pe statele de plata aproximativ 550 de salariati.

Aton Transilvania este divizia locala a Aton GmbH, infiintata in anul 2006 dupa preluarea marcii Moara Carani de la proprietarii Heyl si Mann, singurul producator industrial de faina de grau din regiunea Banat-Timisoara.

Romania este singura tara in care investitorul german deruleaza afaceri si in domeniul agricol. Aton Transilvania mai are investitii in constructii metalice (statie electrica, parcul industrial, panouri prefabricate).

Din Aton Transilvania fac parte Agrocereal, Cer-Oil, Arendtrans, Vital&Heyl si Agriconcept. In mai 2010, ATON Transilvania a inaugurat Moara Carani 5, cea mai mare moara industriala din Romania, dupa capacitatea de productie in 24h, si una din cele mai mari din Europa de Est Investitia de 11 milioane de euro, sustinuta aproape integral din fonduri proprii, a beneficiat si de sprijinul Uniunii Europene, prin programul SAPARD.



Citeste si