26 August 2010

OMV Petrom a inceput sa importe gaze naturale prin conducta Arad-Szeged



OMV Petrom (SNP) a inceput, in luna august, importurile de gaze naturale prin conducta Arad-Szeged (Ungaria), fiind prima companie care aduce pe piata romaneasca gaze din vestul Europei, pana in prezent singura sursa de aprovizionare fiind Rusia, potrivit unor surse din piata de profil.

"OMV Petrom importa 10 milioane metri cubi de gaze lunar", a confirmat compania, potrivit Mediafax.

Cantitatea este redusa in comparatie cu cea importata de Romania anul trecut, exclusiv din Rusia, de aproape doua miliarde metri cubi, care a acoperit circa 15% din consumul national.

Conducta Arad-Szeged nu a fost inca inaugurata oficial. Reprezentantii transportatorului de gaze detinut de stat Transgaz Medias (TGN) nu au putut fi contactati pentru declaratii.

Companiile care au rezervat capacitati de import al gazelor prin aceasta conducta sunt OMV Petrom, EON Gaz Romania, GDF Suez Energy Romania si MOL Energy Trade. Totodata, E.ON Foldgaz Trade, MOL Energiakereskedo, GDF Suez si EconGas au rezervat capacitati de export al gazelor catre Romania prin gazoductul cu Ungaria.

Romania a importat gaze, pana in prezent, doar din Federatia Rusa, prin intermediarii WIEE si Imex Oil.

Compania OMV Petrom este controlata de grupul austriac de petrol si gaze OMV.



Citeste si