27 August 2010

Holcim Romania se apuca de facut energie verde din ciment



Holcim Romania, subsidiara locala a grupului Holcim, unul din cei mai importanti producatori de ciment din intreaga lume, va investi 14 milioane de euro intr-un proiect de eficienta energetica, care va genera aproximativ 15% din necesarul de energie electrica a fabricii de la Alesd, folosind caldura generata in timpul procesului de fabricare a cimentului.

Investitia de la Alesd va incepe in acest an si va fi finalizata in al doilea trimestru din 2012.

“Decizia de a investi in Romania in tehnologii verzi de ultima generatie face ca fabrica din Alesd sa fie prima locatie din Europa de Est ce va trece la urmatorul nivel de implementare a solutiilor de energie alternativa. Chiar daca economia locala traverseaza o perioada grea, Holcim Romania isi continua planurile de investitii si demareaza astfel de proiecte“, afirma Markus Wirth, directorul general al Holcim Romania.

Procesul de fabricare a cimentului genereaza foarte multa caldura, iar circa 30% din total se pierde in timpul arderii din cuptorul de clincher (materie prima principala de realizare a cimentului).

Instalatia de la fabrica din Alesd va utiliza o tehnologie de recuperare a energiei termice prin care caldura rezultata din procesul de fabricare a cimentului este transformata in energie electrica, fara a folosi alti combustibili.

Elvetienii sunt unii din cei mai mari investitori de pe piata locala, valoarea totala a investitiilor Holcim pe piata locala din 1997 si pana acum se ridica la peste 650 de milioane de euro, suma care cuprinde si achizitiile derulate pentru a extinde prezenta in Romania.

Bugetul alocat anul acesta pentru modernizarea fabricilor de la Campulung si Alesd, precum si a statiei de macinare de la Turda se ridica la 20 de milioane de euro.

Holcim Romania detine in prezent doua fabrici de ciment in Campulung si Alesd, o statie de macinare la Turda, 20 statii ecologice de betoane, 5 statii de agregate si un terminal de ciment in Bucuresti. Compania are aproximativ 1.200 angajati



Citeste si