17 Septembrie 2010

Unilever isi extinde capacitatea de productie de la Ploiesti



Producatorul de bunuri de consum Unilever a investit peste trei milioane de euro pentru a extinde capacitatea de productie a fabricii din Ploiesti, care a presupus inclusiv construirea unui nou corp de cladire, a declarat directorul fabricii, Gustavo Sanchez, informeaza Mediafax.

"Noua aripa a fabricii Unilever de la Ploiesti a fost inaugurata in iulie, in urma unei investitii de trei milioane de euro, iar activitatea a inceput cu productia de detergent pudra pentru piata locala si nu numai. Au fost instalate noi linii pentru a creste capacitatea de productie si de reactie la nevoile pietei", a afirmat Sanchez.

El a adaugat ca fabrica din Ploiesti are peste 400 de angajati, iar pentru noul punct de lucru au mai fost recrutate 30 de persoane. Compania are planuri de extindere si in perioada urmatoare.

"Fabrica din Ploiesti este un punct strategic atat pentru produsele alimentare de larg consum, cat si pentru detergentii de rufe, si exista planuri de extindere in viitorul apropiat, dar acest lucru nu este inca pe deplin definitivat", a spus Sanchez.

Unilever este prezent pe piata romaneasca prin intermediul subsidiarei Unilever South Central Europe, care coordoneaza regiunea formata din Romania, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia si Republica Moldova.

Compania are in portofoliu marci precum Dero, Omo, Cif, Domestos, Coccolino, Dove, Rexona, Axe, Clear, Sunsilk, Delma, Rama, Becel, Delikat, Knorr, Hellmann’s, Algida, Napoca si Lipton.

La nivel mondial, Univeler este al treilea mare producator de bunuri de consum. In primul semestru, compania a avut un profit net de peste doua miliarde de euro, in crestere cu 37%, si o cifra de afaceri de 21,89 miliarde de euro, cu 9,7% mai mare decat incasarile din aceeasi perioada a anului trecut.



Citeste si