19 Decembrie 2005

Complexurile Turceni si Rovinari, vandute la pachet

Ministerul Economiei doreste ca in 2006, complexurile energetice de la Turceni si Rovinari, pentru care procedurile de privatizare au fost incepute, sa fie vandute impreuna, a declarat, vineri, secretarul de stat din Ministerul Economiei, Ionel Mantog.

"Cautam un investitor care sa fie interesat de ambele complexuri si am avut deja cateva discutii pe aceasta tema", a afirmat Mantog pentru Mediafax.

"Vom vinde insa doar daca avem convingerea ca vindem bine, chiar daca acest lucru ar insemna si anul 2009. Vreau sa nu repetam greselile trecutului, mai ales ca dupa Petrom si BCR, vanzarea celor doua complexuri va fi, probabil, cea mai importanta privatizare", a mai spus Mantog.


Investitii de un miliard de dolari

Secretarul de stat a precizat ca ambele complexuri necesita investitii de circa un miliard de dolari pentru a indeplini normele de mediu din UE.
Acesta a mentionat ca statul va incepe sa realizeze o parte din investitiile respective in 2006, viitorii cumparatori urmand sa le continue, daca privatizarea se realizeaza anul viitor. In caz contrar, statul isi va continua programul de modernizare, urmand sa isi recupereze banii din sumele stabilite la vanzarea complexurilor.

Ministerul Economiei si Comertului a semnat cu consortiul format din Deloitte Central Europe Limited (Cipru) si Fondul Romano-American de Investitii un contract pentru servicii de consultanta financiara in vederea privatizarii complexelor energetice Craiova si Rovinari, in vreme ce pentru complexul de la Turceni, Deloitte & Touche este singurul consultant pentru privatizare.



Citeste si