15 Noiembrie 2010

Conducerea ArcelorMittal Galati considera ilegal protestul siderurgistilor



Conducerea ArcelorMittal Galati sustine ca actiunea de protest organizata, vineri, de Sindicatul Solidaritatea este ilegala, dar spune ca intelege nemultumirile angajatilor aparute dupa ce a fost anuntata decizia de impunere a masurii somajului tehnic pentru toti cei 9.000 de salariati.

"Conducerea ArcelorMittal Galati intelege nemultumirea angajatilor legata de masurile sociale dureroase adoptate in vederea depasirii perioadei dificile cu care ne confruntam acum si in saptamanile viitoare. Decizia privind luarea unui numar limitat de zile de somaj tehnic este, acum, deopotriva, necesara si obligatorie pentru a proteja locurile de munca si viitorul combinatului. Actiuni ilegale, precum proteste in interiorul platformei ArcelorMittal Galati, nu pot fi o solutie de rezolvare a situatiei actuale. Folosind sistemul de dialog social deja existent vom continua sa comunicam permanent atat cu angajatii, cat si cu reprezentantii acestora pe marginea realitatilor din piata si a masurilor luate", a declarat Dorian Dumitrescu, country manager al ArcelorMittal, citat Mediafax.

Vineri, de la ora 14:00, peste 300 de angajati ai combinatului ArcelorMittal Galati au protestat in fata turnului administrativ de pe platforma siderurgica, actiunea terminandu-se dupa aproximativ doua ore.

In timpul mitingului, protestatarii au fluierat si au huiduit in fata turnului administrativ de pe platforma siderurgica, fara ca vreun reprezentant al conducerii combinatului sa iasa si sa discute cu ei.

La sfarsitul protestului, Gheorghe Tiber, liderul Sindicatului "Solidaritatea" de la combinatul siderurgic ArcelorMittal Galati, a spus ca actiunile ar putea fi reluate saptamana viitoare, oamenii fiind nemultumiti de decizia conducerii de a-i trimite pe toti cei 9.000 de salariati in somaj tehnic cate 15 zile.

Marti, conducerea ArcelorMittal Galati a informat sindicatele ca cei aproape 9.000 de angajati ai combinatului siderurgic ArcelorMittal Galati vor intra, pe rand, in somaj tehnic pentru o perioada de cel mult 15 zile, dupa ce isi vor lichida zilele de concediu de odihna ramase pentru anul in curs.

Deciziile impuse de catre conducerea ArcelorMittal Galati prevad ca in perioada somajului tehnic muncitorii si maistrii sa primeasca 85 la suta din salariu si sa le fie platit sporul de vechime, in vreme ce personalul TESA va primi in aceasta perioada doar 75 de procente din salariu si se va achita, si in acest caz, sporul de vechime.

Sindicalistii s-au declarat nemultumiti de deciza luata de catre conducere, spunand ca aceasta afecteaza grav drepturile salariale ale muncitorilor si nu se justifica din punct de vedere economic, social si tehnic.

Dupa anuntarea masurii administratiei ArcelorMittal Galati, liderul sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber declara ca, din informatiile pe care le detine, combinatul de la Galati a realizat deja planul de productie de 2,2 milioane de tone de otel lichid pe anul 2010, iar aceste masuri nu se justifica decat prin faptul ca s-ar pregati in urmatoarea perioada oprirea integrala a fluxului cald (furnale si otelarii).

In 4 noiembrie, ArcelorMittal Galati a anuntat oficial ca urmeaza sa inchida unul din cele doua furnale aflate acum in functiune, incepand din 19 noiembrie. Combinatul va opera astfel in perioada urmatoare cu un singur furnal.

Afacerile combinatului s-au injumatatit, anul trecut, de la 7,17 miliarde lei la 3,58 miliarde lei, iar compania a trecut pe pierderi, cu un rezultat negativ de 1,4 miliarde lei, de la profitul net de 604,8 milioane lei din 2008.

Proprietarul companiei, grupul siderurgic ArcelorMittal, mai detine in Romania trei combinate siderurgice, la Roman, Iasi si Hunedoara, la care se adauga operatorul portuar Romportmet Galati si firma ArcelorMittal Construction Romania.



Citeste si