Seful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a declarat, la inceputul intrevederii de la Palatul Cotroceni, ca este satisfacator faptul ca membrii Guvernului demis si cei ai Guvernului desemnat coopereaza si au pozitii comune in aceasta perioada, ceea ce indica o continuitate a angajamentelor Romaniei, informeaza Mediafax.
"As spune ca unul dinte lucrurile pe care l-am remarcat ca fiind foarte favorabil este ca a existat o cooperare intre membrii Guvernului care pleaca si cei ai Guvernului care vine. Acest lucru este extrem de util pentru noi, pentru ca ne arata ca va fi o continuitate a angajamentelor Romaniei, cu privire la obligatiile internationale, precum si cu privire la programul de reforme si de consolidare economica. Este foarte satisfacator pentru noi sa vedem cum ministrii care pleaca si cei care vin pot veni impreuna sa discute cu noi si sa aiba un angajament comun pentru ca Romania sa ramana pe pozitii", i-a spus presedintelui Traian Basescu seful misiunii Fondului Monetar International.

Franks a adaugat ca membrii delegatiei comune a FMI, a Bancii Mondiale si Comisiei Europene sunt "foarte recunoscatori" membrilor celor doua Cabinete "pentru acest spirit al cooperarii".

De asemenea, el a tinut sa remarce "progresele excelente" facute in discutiile cu partea romana in ultimele zile.

La intrevederea de la Palatul Cotroceni au participat si ministrul propus pentru portofoliul Finantelor in Cabinetul Victor Ponta, Florin Georgescu, precum si secretarul de stat in Ministerul Finantelor, Gheorghe Ghergina, dar si reprezentantul Romaniei pe langa FMI, Mihai Tanasescu si reprezentantul BNR Adriana Marinescu.

Sursa foto: Agerpres.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri