Aproximativ o mie de salariati de la combinatul siderurgic Mechel Campia Turzii vor organiza un mitig, urmat de un mars de protest, nemultumiti de faptul patronatul rus a intrerupt nejustificat activitatea combinatului si ameninta sa concedieze aproximativ 800 de persoane, scrie Mediafax.
Presedintele Federatiei Sindicale Metarom, Mircea Scantei, a declarat vineri, intr-o conferinta de presa, ca Sindicatul Industria Sarmei Campia Turzii va organiza un amplu protest, in 14 septembrie, dupa ce activitatea combinatului de acolo a fost oprita total inca din iarna, concernul Mechel motivand decizia prin faptul ca nu ar fi comenzi.

Sindicalistii spun ca patronatul rus a concediat deja, in luna martie, 800 de angajati si se pregatesc de dispinibilizarea altor 800. "Practic va ramane un mic atelier", a precizat Scantei.

Presedintele Federatiei Metarom sustine ca justificarile concernului Mechel sunt false, avand in vedere ca Romania a avut in monitorizarea Comisiei Europene sase combinate, iar raportul final, prezentat in ianuarie 2011 a fost pozitiv. Mai mult, potrivit sindicalistilor, in primul semestru din acest an, nici productia, nici consumul nu s-au diminuat comparativ cu primul semestru din 2011.

"In acest context, probabil ca este o problema de management. Este pentru prima data dupa 1990, cand producatorii romani de metal au pierdut piata interna, ceea ce inseamna ca 50 la suta din necesar vine din piata externa.

Sindicalistii sustin ca au sesizat de mai multe ori Guvernul Romaniei dar situatia nu s-a schimbat deloc, ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop promitand doar ca va studia contractul de privatizare la care sindicatele nu au acces.

Reprezentantii Metarom spun ca, dincolo de concedieri, situatia este si mai grava, avand in vedere ca hale si utilaje apartinand combinatului sunt dezmembrate si vandute la fier vechi, ceea ce elimina orice speranta privind o eventuala revanzare, respectiv repornire a combinatului.

Sindicalistii afirma ca situatia nu este singulara, toate celelalte societati detinute de investitorul rus, respectiv la Targoviste, Buzau, Braila si Otelul Rosu, avand productia diminuata si disponibilizari colective.

Presedintele Metarom a precizat ca in 1990, in metalurgia romaneasca erau in jur de 200.000 de angajati, iar acum au mai ramas doar 31.000.

In acest context, Metarom si Confederatia Nationala Sindicala "Cartel Alfa" solicita Guvernului implicarea imediata pentru pastrarea locurilor de munca existente, stoparea concedierilor colective, crearea de noi locuri de munca pentru cei disponibilizati si atragerea de investitori in zonele metalurgice.

Mitingul de la Campia Turzii, programat sa inceapa la ora 12.00 in fata combinatului, va fi urmat de solicitarea unei intalniri cu Guvernul si conducerea Mechel, pentru rezolvarea problemelor.

Sindicalistii spun ca daca situatia de la Campia Turzii nu va reveni la normal, vor urma ample actiuni de protest si in Capitala.

Conducerea Metarom a mai precizat ca la protestul de la Campia Turzii vor participa reprezentanti din mai multe sindicate din metalurgie, afiliate Metarom.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri