Adoptarea monedei euro de catre Romania in 2015 este de domeniul SF, intrucat Romania nu are toate temele facute, cel mai probabil orizont de timp pentru intrarea in zona euro fiind urmatorii zece ani, a declarat miercuri Melania Hancila, economistul-sef al Volksbank, citata de Mediafax.
"Deocamdata nu cred ca e cazul sa ne gandim la un orizont de timp pentru aderarea Romaniei la moneda euro, avand in vedere ca avem inca foarte multe teme pe care trebuie sa le rezolvam. Daca ne uitam la tot ce se intampla la nivel european, ar trebui sa fie o lectie, ca n-ar trebui sa aderam atat timp cat nu suntem pregatiti si nici nu cred ca ni se va permite, astfel ca subiectul aderare in 2015 este ceva de genul SF", a declarat Hancila, intr-o conferinta de presa.

Ea a aratat ca un orizont de timp mai realist ar fi aderarea in urmatorii zece ani, insa acest lucru depinde de calitatea politicilor fiscale si publice si de eficientizarea sectorului bugetar, pentru ca Romania sa recupereze decalajele fata de alte economii europene.

Hancila a mentionat ca pana si avantajele gandite pentru Romania in scopul aderarii "au mai palit".

"Motivatia principala erau stabilitatea de la nivelul zonei euro si costurile de finantare scazute, dar dupa cum vedem se face o diferentiere intre state si performanta lor economica. Daca noi nu reusim sa crestem in ochii investitorilor, vom plati costurile pe care le platim si azi", a spus Hancila.

Ea a aratat, de asemenea, ca Romania va pierde avantajul cursului de schimb flexibil.

La randul sau, Vlad Muscalu, economistul-sef al ING Bank, apreciaza ca Romania nu se va imprumuta la acelasi cost ca in prezent, ci la unul mai ridicat, enumerand la capitolul "minusuri" si pierderea politicii monetare.
Economistul-sef al Raiffeisen Bank, Ionut Dumitru, considera ca obiectivul pentru adoptarea euro trebuie sa fie unul realist, nefiind cazul anului 2015.

"Daca o casa este in flacari nu intri in ea. Dupa ce se stinge focul, mai evaluez daca imi place casa aceea sau nu. Evident ca in casa aia vreau sa intru, dar e o decizie pe termen lung. (...) Va trebui sa intru la momentul la care sunt pregatit, iar 2015 este poimaine", a spus Dumitru.

Tinta indicativa privind trecerea la euro este 2015, strategia privind adoptarea monedei euro urmand sa fie definitivata dupa alegerile parlamentare din decembrie.

Presedintele Traian Basescu a declarat in urma cu doua saptamani ca Romania nu are niciun motiv sa modifice tinta, anul 2015, si ca ramanerea in afara zonei euro ar fi "o drama", aratand ca este un tren pe care Romania risca sa nu-l mai prinda in viitor.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri