Contul curent al balantei de plati a inregistrat in primele noua luni un deficit de 3,67 miliarde euro, in scadere cu 23,2% fata de aceeasi perioada a anului trecut, dupa cresteri in zona serviciilor si transferurilor curente si a venituri, a anuntat, luni, Banca Nationala a Romaniei (BNR).
Deficitul comercial din schimbul de marfuri a avansat de la 5,2 miliarde euro in septembrie 2011 la 5,4 miliarde euro, dar evolutia a fost compensata de excedentul de la transferuri si servicii, precum si de un sold negativ mai mic pe capitolul venituri, scrie Mediafax.

Transferurile curente au inregistrat o crestere a excedentului cu 381 milioane de euro, serviciile cu 320 milioane de euro, iar balanta veniturilor a consemnat o diminuare a deficitului cu 624 milioane euro.

Deficitul contului curent in perioada ianuarie - septembrie 2012 a fost finantat in proportie de 30,2% prin investitii directe ale nerezidentilor in Romania, se arata intr-un comunicat al BNR.

Datoria externa pe termen mediu si lung a insumat 77,5 miliarde euro la 30 septembrie (78,2% din total datorie externa), in crestere cu 2,1% fata de 31 decembrie 2011.

Datoria externa pe termen scurt a ajuns la 21,57 miliarde euro (21,8% din total datorie externa), in scadere cu 5,4% comparativ cu finele anului trecut.

Contul curent al balantei de plati a inchis anul trecut cu un deficit de 5,68 miliarde euro, in crestere cu 3% comparativ cu 2010.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri