20 Noiembrie 2012

Un lider european compara combaterea birocratiei cu lupta impotriva lui Hitler



Premierul britanic, David Cameron, le promite companiilor ca va contracara birocratia pentru a relansa cresterea economica in acelasi mod in care Marea Britanie a luptat impotriva Germaniei conduse de Adolf Hitler, informeaza AFP, citat de Mediafax.

"Atunci cand tara era in razboi la inceputul anilor 1940, Guvernul a suferit o revolutie. Reglementarile normale au fost modificate, procedurile au fost respinse. Asa cum ar nota un istoric, au fost facute toate eforturile pentru atingerea obiectivului principal - cel de a lupta impotriva lui Hitler", a declarat David Cameron.

"Aceasta tara se afla in echivalentul economic al unui razboi in acest moment si avem nevoie de aceeasi stare de spirit", a continuat Cameron, apreciind ca economia britanica este intr-o stare fragila.

"Trebuie sa fim clari; in cei doi ani si jumatate de la inceperea mandatului, am lucrat cu functionari exceptionali care sunt creativi si intreprinzatori, dar care sunt la fel de frustrati ca mine in legatura cu problemele birocratice", a spus Cameron.



Citeste si