Papa Francisc vrea ca Biserica Catolica sa fie un model de austeritate si onestitate si ar putea restructura sau chiar inchide Banca Vaticanului, potrivit unor surse de la Vatican, decizia survenind scandalurilor in care a fost implicata banca si lipsei de transparenta, conform Mediafax.
Institutul pentru Lucrari Religioase (numele formal al bancii) si Vaticanul se afla sub presiune pentru cresterea transparentei financiare, dupa ce institutia de credit a fost afectata de mai multe scandaluri in ultimele decenii.

Unul dintre testele pontificatului acestuia este legat de institutia financiara, o sursa de imagine negativa pentru Vatican in ultimele trei decenii, scrie CNBC.

Anul trecut, o agentie europeana responsabila cu combaterea spalarii banilor a ajuns la concluzia ca Banca Vaticanului nu reusit sa respecte unele dintre standardele europene referitoare la lupta impotriva criminalitatii financiare.

"Cu siguranta, daca papa vrea, poate inchide banca", a afirmat un prelat cu o experienta in relatia cu institutia financiara. Viitorul bancii este una dintre chestiunile principale cu care se confrunta Francisc, a spus el.

Reforme semnificative ar putea avea loc abia dupa o anumita perioada si, probabil, dupa schimbari la Secretariatul de Stat. Schimbarile ar putea include si inlocuirea sefului Secretariatului, cardinalul Tarciscio Bertone, numarul doi in ierarhia de la Vatican si considerat vinovat ca nu a impiedicat conflictele interne din timpul pontificatului de opt ani al predecesorului lui Francisc.

Francisc analizeaza optiunile disponibile, conform CNBC.

Alt oficial de la Vatican, care nu este prelat, a afirmat ca banca va fi mai degraba "restructurata puternic" decat inchisa. Banca administreaza banii Vaticanului, institutiilor catolice internationale, precum si fondurile ordinelor religioase.

"Va fi nevoie de timp pentru a schimba banca. Dar nu as exclude nimic, nici chiar inchiderea acesteia in viitor. Francisc face lucruri uimitoare in fiecare zi", a spus el.

Una dintre optiuni ar fi reducerea activitatii bancii pentru a administra doar fondurile necesare functionarii Vaticanului, diminuand astfel drastic numarul de conturi externe si vulnerabilitatea la abuzuri.

"Am putea pur si simplu spune Iezuitilor, Dominicanilor si Franciscanilor: «Domnilor, trebuie sa va mutati afacerile in alta parte»", a spus sursa.

O parte din profiturile generate de banca au ajutat, insa, Sfantul Scaun sa-si echilibreze bugetul in trecut, acoperind cheltuieli de zeci de milioane de dolari, noteaza CNBC. In cazul inchiderii sau reducerii activitatii bancii, vor trebui identificate noi surse de venit, a spus prelatul.

Retail jobs
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri