Premierul Victor Ponta a declarat, luni, in debutul sedintei BPN al PSD, la care presa a avut acces, ca isi doreste ca social-democratii sa isi pregateasca strategia parlamentara pentru adoptarea bugetulului. El a adaugat ca spera ca acesta sa si intre in vigoare pentru ca, altfel "sunt probleme", scrie Mediafax.

"Vreau astazi sa pregatim strategia noastra parlamentara pentru urmatoarele zile, in primul rand pentru adoptarea bugetului. (...) Am vorbit si cu domnul Zgonea, va rog sa discutati si cu conducerea Senatului. Noi suntem pregatiti, ori azi, ori maine dimineata sa incepem dezbaterile in plen cat mai repede, sa adoptam bugetul si sa speram ca intra in vigoare pentru ca altfel inteleg de la fiecare dintre ministri ca sunt probleme destul de mari", a spus Ponta.

El a precizat ca in lipsa intrarii in vigoare a bugetului nu se vor putea da pensiile marite, nu se vor putea da hotararile judecatoresti la profesori si nu vor exista banii de cofinantare pentru fondurile europene.

"Ministrul Agriculturii mi-a spus ca nu putem sa dam subventiile in agricultura decat pe baza noii legi a bugetului. Deci cred ca foarte multe milioane de romani au nevoie de buget ca sa simta inca de anul acesta sau de la 1 ianuarie lucrurile bune care s-au intamplat si care trebuie sa se intample", a spus Ponta.

Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat ca spera ca dezbaterea la proiectul bugetului sa inceapa luni de la ora 18.00 in plenul Parlamentului si in zilele urmatoare parlamentarii sa lucreze de la 10.00 la miezul noptii, astfel incat sa finalizeze dezbaterea pana de Sf. Nicolae.

Citeste si:
Deputat USR: Plafonarea preţurilor la energie nu e o idee bună
Deputat USR: Plafonarea...

Zgonea a aratat ca deputatii vor dezbate luni, de la ora 16.00, motiunea inaintata de opozitie pe tema descentralizarii, in timp ce la Senat, in paralel, va fi discursul presedintelui Senatului Italian.

"Speram sa terminam la Camera Deputatilor pana la ora 17.45 si la ora 18.00 dorim sa incepem dezbaterea pe buget. Stiti foarte bine ca in primele doua ore sunt dezbateri facute de catre toate grupurile politice, cel putin doua ore si jumatate, sper ca pana la ora 24:00 sa terminam dezbaterea aceasta. Si de poimaine (marti - n.r.), de la ora 10.00, sa incepem dezbaterea, pana la 12 noaptea, pe buget, astfel incat pana de Sf. Nicolae sa putem trimite bugetul spre promulgare", a explicat Zgonea.

Comisiile de buget-finante au adoptat, vineri seara, cu 23 de voturi "pentru", doua voturi "impotriva" si doua abtineri, proiectul Legii bugetului de stat pe 2014, cu amendamente.

De asemenea, proiectul bugetului asigurarilor sociale pe anul 2014 a fost adoptat, vineri seara, in comisiile parlamentare de buget-finante, cu 26 de voturi "pentru" si doua "impotriva", fiind introduse o serie de amendamente fara impact bugetar, dar care clarifica prevederile in vigoare pentru 2014 in cazul pensiilor.
Presedintele Traian Basescu a declarat saptamana trecuta ca va returna Parlamentului proiectul bugetului de stat pe 2014 daca nu se va renunta la cresterea accizei la combustil, propusa de Guvern.

Citeste si:
Premierul grec, apel către Guvern și Parlamentar să doneze jumătate...
Premierul grec, apel către...

"Daca nu se renunta la cresterea accizei la combustibil voi trimite inapoi bugetul de stat la Parlament", a spus Basescu, intr-o declaratie de presa, invocand si posibilitatea de a ataca legea bugetului la Curtea Constitutionala.
"O spun in mod categoric, daca nu se renunta la cresterea accizei, voi trimite inapoi bugetul de stat, iar apoi il voi ataca si la CC", a spus presedintele Traian Basescu, precizand ca este vorba de un "avertisment".

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri