Ministerul Fondurilor Europene vrea sa contracteze, pentru o suma estimata la peste 14 milioane de euro, servicii de dezvoltare a centrului de informare privind instrumentele structurale, deschis in 2012 la Bucuresti, si infiintarea unei retele nationale de unitati similare.

"Proiectul contribuie la diseminarea cat mai eficienta in randul publicului larg si a segmentelor de public tinta, la nivel national, a informatiilor referitoare la instrumentele structurale (inclusiv fondurile structurale si de investitii aferente perioadei 2014-2020) si orientarea potentialilor beneficiari pentru alcatuirea/promovarea de proiecte viabile. Obiectul acestui contract il reprezinta prestarea de servicii de organizare, dezvoltare si functionare a centrului de informare privind instrumentele structurale si a unei retele teritoriale formata din 41 de puncte de informare, cate unul la nivelul fiecarui judet", se arata intr-un anunt al institutiei, citat de Mediafax.

Centrul de Informare pentru Instrumente Structurale a fost deschis in ianuarie 2012.

Sub coordonarea acestui centru si a Ministerului Fondurilor Europene urmeaza sa fie dezvoltata reteaua teritoriala de puncte de informare pentru promotorii locali de proiecte.

Contractul are o valoare estimata de 64,48 milioane lei (14,3 milioane euro), inclusiv TVA, este cofinantat cu bani europeni si va avea o durata de 18 luni de la data adjudecarii.

Serviciile vor fi atribuite prin licitatie deschisa, pentru pretul cel mai scazut, termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare fiind stabilit la 16 aprilie.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri